Ministrul Bujor actioneaza

Am raspuns cu mult scepticism initiativei Timpul-ului de a trimite intrebari Ministrilor in cadrul rubricii “Dati navala peste ministri”. Asa dar, mi-am luat inima-n dinti si am formulat doua intrebari. Am fost placut surprinsa sa vad raspuns la ambele in editia din 16 noiembrie a Timpul-ului.

La prima intrebare: “Dle ministru, când pe site-ul www.edu.gov.md limba ROMÂNA va fi una din cele trei limbi de accesare? La moment apare: MD, RU, ENG…”, Domnul Ministru a asigurat că în cel mult zece zile vor fi facute modificările de rigoare. Astazi, pe site-ul ministerului, in sfirsit, apare RO. Sper ca si alte site-uri ale structurilor de stat vor urma exemplul ministerului educatiei, care mai bine decit oricine stie care este limba vorbita de acest popor.

Un lucru curios a fost, ca imediat ce a fost publicat interviul in Timpul, UNIMEDIA vine cu articolul „GAFE ONLINE: Site-ul Guvernului şi ale ministerelor sunt în limba… moldovenească!”, care si acesta se pare ca a influentat anumite schimbari. Ce straniu totusi, ca atita timp toti s-au facut a nu observa o eroare atit de grava in virtualul moldovenesc.

A doua intrebare adresata Domnului Ministru a fost mult mai lunga: „De ce reforma sistemului rezidential se misca atit de lent? Cu totii stim ca: 1. copiii care absolvesc scolile internat nu sunt pregatiti corespunzator pentru viata, 2. costul alocat de catre stat pentru un copil in scoala internat este cu mult mai mare decit costul per copil neinstitutionalizat, 3. copiii in scolile internat sunt supusi riscurilor abuzurilor si violentelor mult mai mult decit copiii aflati in familii, 4. in Republica Moldova sunt suficiente familii care ar fi dispuse sa ingrijeasca de copii in cadrul noilor forme de ingrijire alternativa: Casele de Copii de Tip Familial sau Asistentei Parentale Profesioniste, 5. un numar semnificativ de copii aflati in scolile internat au parintii in viata sau rude in ingrijirea carora ar putea fi plasati. 6. Republica Moldova este una din putinele tari in care exista in general conceptul de ingrijire rezidentiala, ceea ce este de fapt o forma instituita in timpul sovietic, si care din pacate mai persista pina la moment; si 7. fiecare copil are dreptul sa fie crescut in familie, nicio scoala internat, sanatoriala, sau auxiliara nu va putea sa-i ofere dragostea de care are nevoie copilul pentru a deveni o personalitate integra. In acest context, as dori sa stiu, in ce masura noua conducere a ministerului isi ia angajamentul pentru implementarea reformei sistemului rezidential in termeni cit mai rapizi si crearea posibilitatilor pentru ca copiii sa poata fi crescuti in familii?”.

Timpul a gasit de cuviinta sa scurteze intrebarea limitindu-se doar la: “De ce reforma sistemului rezidenţial se mişcă atât de lent?”, care a primit un raspuns pe masura, la fel de scurt.

Totusi, ii multumesc Domnului Ministru pentru amabilitatea de a da curs sugestiilor venite de la niste necunoscuti, si sper totusi, ca si in cazul problemei descrise in intrebarea a doua, cu care Domnul Ministru este foarte bine familiarizat, vor fi luate masuri in vederea actionarii la fel de rapide si eficace, ca si in cazul primei probleme.

Sa fie intr-un ceas bun noii Guvernari, si mai mult curaj pentru luarea a cit mai multor decizii radicale!

Cum ramine cu cele mai elementare drepturi ale copiilor?

Adriana este unul dintre copiii acestei tari, mai exact, un copil al celui mai atractiv loc turistic din Moldova, Orheiul Vechi. De fiecare data cind merg la Orheiul Vechi pentru a arata macar ceva strainilor cu care m-as putea mindri, sunt asaltata de copii care vor din tot dinadinsul sa-mi spuna o Legenda. Legenda este despre o fata si un baiat care se iubeau, insa dragostea lor era interzisa de catre parinti, si intr-o noapte, fata s-a aruncat de pe stinca, insa ea nu a murit, ci sa-a prefacut intr-un porumbel. Si gata, dati-mi cinci lei!  Deci, Legenda costa 5 lei. Chiar daca ai auzit-o de mai multe ori, si niciodata nu ai inteles totul, caci viteza povestitului este direct proportionala cu cifra de pe leul dat. Multi dintre copii nici sa citeasca nu stiu inca. I-am intrebat ce vor face cu banii care-i cistiga, copiii au spus ca in primul rind isi vor cumpara bomboane, apoi piine, si ce mai ramine, le vor duce mamei. Parintii lor nu au de lucru, ca si majoritatea taranilor din Moldova.

Deci Adriana, este un alt personaj al acestui satuc, care avea sa fie uitat de lume, daca nu mai veneau din cind in cind turisti pe-acolo. Pe Adriana am intilnit-o sub o streasina de magazin unde ne-am ascuns de ploaie. Ploua marunt in mijloc de vara, in acest loc de rai situat intre doua dealuri. Stropii de ploaie formau un strat de aburi pe cele doua dealuri … o priveliste de sezut si de admirat…  Adriana avea doar 5 ani si-l astepta pe Ion cu jeep-ul sa vina sa-i cumpere o inghetata. Mama si cu tata si alte doua surori erau acasa, parintii ei la fel nu lucreaza. Am servit-o cu o napolitana, pe care a privit-o foarte lung si iscoditor. Apoi, cu o oarecare stinghereala a muscat prima bucata, a rugumat-o si s-a oprit. Privea napolitana in continuare. Din cind in cind se uita la doi catei, ascunsi si ei de ploaie. Cind am scos aparatul foto, nu s-a clintit din loc, doar dupa ce am apasat prima data pe buton a schitat un zimbet. Adriana avea o expresie de om matur, dar care inca nu poate sa-si exprime toate gindurile liber. Este complexata, ca majoritatea copiilor de la tara. O bomboana este o sarbatoare pentru ei, sau rezultatul unei munci indelungate. Acest copil traieste mai putin decit 30 de lei pe zi, si copii ca Adriana sunt mii in cea mai saraca tara din Europa.

Astept cu mari sperante sa vad schimbarile pe care le promitea Filat.

Mai jos, dau citire doar citorva articole din drepturile copiilor prevazute in Conventia Drepturilor Copiilor, care din pacate, la noi sunt total nerespectate, si pentru care statul, poarta cea mai mare responsabilitate:

• Copilul are dreptul de a fi protejat impotriva exploatarii si nu poate fi constrans la o munca ce comporta un risc potential sau care este susceptibila sa ii compromita educatia ori sa ii dauneze sanatatii sau dezvoltarii sale fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale.
• Copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care sa permita dezvoltarea sa fizica, mentala, spirituala, morala si sociala.
• Copilul are dreptul de a beneficia de asistenta sociala si de asigurari sociale, in functie de resursele si de situatia in care se afla acesta si persoanele in intretinerea carora se gaseste.

Sa avem grija de viitorul nostru!

O tara de fraieri si fraieriti!

Fiecare companie are strategiile sale de vinzari si de confruntare a crizei.

Daca anul trecut la Debenhams gaseam preturi cit de cit accesibile, anul acesta, dupa primele secunde in magazinul lor, fac stinga-mprejur. Preturi astronomice la calitate mai jos de mediu.

Astazi am avut o surpriza. In sfirsit am vazut cu ochii mei cum se maresc preturile inaintea sarbatorilor, ca mai apoi reducerea sa para mai grasa. Am vazut, nu puteam crede ochilor, am aruncat cutia la gunoi, incercind sa arunc si gindurile rele. Totusi, nu pot sa tolerez felul in care suntem tratati si prostiti in fiecare zi!

Deci, pretul de pe cutie al unui portmoneu este – 500 lei. Atentie, scrie POSETA. Dezlipindul, gasesc alt pret – 450 lei, si scrie produsul real – Wallet!

Continui sa ma uimesc la cit de ingeniosi sunt unii si cit de fraieriti sunt altii !

Celor de la Debenhams, le doresc la cit mai multi cumparatori ! Iar voua, mai multa atentie !

Regula numarul unu al poporului nostru, in orice afacere, este sa fii prudent sa nu fii fraierit !

M-am saturat de imbratisari false!

Cind eram in mediul international, asistasem intr-o zi la o discutie intre niste poloneze, care se revoltau ca italienii nu se pupa pe obraz cu sunet. Daca te pupi pe obraz, atunci chiar trebuie sa te pupi, tot cu sunet si saliva! Nu doar asa, niste gesturi, mua, mua, pup, pup, si la re vedere! La fel si cu imbratisarile, daca te cuprinzi, atunci chiar te cuprinzi, sa simti omul cela pina in maduva oaselor, si sa transmiti prin imbratisare ceva…

Ma obisnuisem sa ma pup cu totii, de trei ori pe obraz, si sa-i si cuprind ca la carte. Cu atit mai mult ca fiind printre straini, imbratisarile te fac sa te simti nu stiu cum mai aproape de oameni. Ma pupam si ma cuprindeam cu toti colegii si prietenii, care erau muuulti si diferiti, si-mi era parca mai cald in suflet! Dintre toate natiile, cred ca doar cu chinezii nu m-am pupat si cuprins.

Apoi iata, in Moldova, am descoperit ca oamenii se imbratiseaza si se pupa nu stiu cum fals. Apropierile astea de obraz, care nici a pupatura nu seamana, doar un schimb de fonduri de ten poate. Iar imbratisarea, care ar insemna apropiere, de fiecare data parca imi face semn ca ‘ai grija, fii mai distant de mine’.

Ce dor mi-e de-o imbratisare adevarata de prieten!

P.S. Apropo, ceea ce a relatat daunazi ceziceu este exact situatia cu pupatul si imbratisatul pe meleagurile noastre, care parca-s tot de sorginte latina…

O mica victorie!

Ne-am trezit la 4 dimineata, simbata, dupa o saptamina furtunoasa de munca la noul job. Pe la 5 deja ieseam din Chisinau. Ne indreptam spre mare. Doua masini. Opt oameni deosebiti. Drum lung si plin de gropi. La 7 am ajuns in vama din Tudora. Am trecut repejor hotarul moldovenesc, fericiti ne-am luat pasapoartele sperind ca in doua ore sa fim pe litoral. Ne-am bucurat prea repede probabil. La vama ukraineasca ne astepta un rind de vre-un kilometru minim. Am oprit motoarele, luat palariile si am inceput a numara cite masini sunt in fata noastra. Am jucat crocodilul, spus bancuri, vizitat wc-ul puturos, si admirat cimpiile cosite. Soarele deja se ridica tot mai sus. Caldura, oboseala si nerabdarea incepea sa irite.

Intre timp, tot felul de jeepuri cu numere de BL, sau KKK treceau nestingherit, arogant si fara un pic de obraz, fara a sta in rind. Am tolerat o masina, doua, la a treia, ne-am pus in fata. Toti opt. Ceilalti soferi si pasageri, asteptau in rind cuminti, uitindu-se dintr-o parte. Ne-am opus, am intrebat cu ce ocazie vor sa treaca fara sa stea in rind. Tipul de la volanul unui jeep imens a zis ca merge in interes de serviciu, cu sotia alaturi, si copilul in spate. Aha, s-o spui altcuiva. Nu te lasam. Insa am fost prea putini si-am cedat. Am inceput sa facem lobby. Alti soferi si pasageri au spus ca se alatura si ei in cazul cind o alta masina vrea sa treaca fara rind. De data asta am avut noroc, urmatoarea masina venise insotita de vamesi moldoveni. Pe vamesi i-am lasat sa treaca, nu insa si pe cei care-i urmau. Au inceput discutii, noi suntem sub patronajul vamesilor, dati-va la o parte! Soferul incerca sa inainteze, mergind peste oameni. Liderul celor 8 nu s-a lasat, la care doamna din masina a exclamat: Ia moldoveeeeeni!!! Da, moldoveni, care stau in rind ca toti oamenii educati, dar voi, alti moldoveni, vreti sa treceti fara rind ca cei needucati, sau mai simplu spus, ca niste magari. Discutii, certuri, lumea se aduna si opunea rezistenta.

Era deja 11. Soarele ardea prea tare, lumea era prea suparata. Toti vroiau sa intre mai repede in apele marii sa se racoreasca, insa rindul se misca prea greu.

Vamesii s-au intors, vazind insa camerele de filmat s-au comportat oarecum mai civilizat decit ne asteptam. Au spus ca au ordin de sus ca sa insoteasca acesti oameni. I-am rugat sa ne arate ordinul. E telefonic. Nu ne intereseaza, pina nu vedem scrisoarea, nu va lasam. Discutii lungi, certuri, telefoane, inregistrarea numerilor de masini, amenintari ca nu mai trecem vama. Dupa vreo jumatate de ora, au cedat, si s-au intors! Publicul a batut din palme. Victoria a fost de partea noastra! Evidentele inregistrate.

Urmatoarele masini n-au mai trecut. Unul mai destept care a incercat sa treaca la fel fara rind, vorbitor de rusa, a intrebat daca aici s-a adunat grupul din 7 aprilie. Ne-am simtit onorati. Altii veneau sa-si ceara voie sa treaca fara rind aratind dovezi precum bilete la tren. Dintr-o data, grupul nostru, in special baiatul in maiou oranj (fara nicio aluzie) a capatat controlul. Cind deja era sa trecem de bariera, oamenii ne intrebau ce vor face fara noi? Cum se vor opune altor porci? I-am incurajat sa fie puternici si uniti

Am trecut vama la 1, iar pe la 3 am intrat in mare, ca a doua zi, seara sa ne intoarcem deja in Moldova. A meritat oare acest efort pentru balaceala de citeva ore in mare? Da! Pentru ca am vazut ca o mina de oameni poate influenta si schimba ceva. Pentru ca am inteles ca pas cu pas se poate ajunge cu adevarat la o societate civila sanatoasa. Eu m-am simtit victorioasa si mindra ca sunt Moldovean!

Un alt punct de vedere (inclusiv video)

Cupa presedintelui – o alta aberatie

De dimineata am observat ca-s cam prea multi politzai pe Stefan cel Mare. Insa nimeni nu s-a apropiat sa-mi spuna sa nu parchez pe Stefan (intre Bulgara si Armeneasca). Intoarsa peste o ora, vad ca Stefan e curat-curatel, nici zare de masini parcate, inclusiv a mea. Opa…. Vad un politzai, ma apropii si-l intreb ce se intimpla. El un pic fisticit imi zice ca-i cupa presedintelui. Mare brinza!!! (imi zic eu). Si masina mea unde-i? Pai e pe trotuar, si mi-o arata. Si cum ies eu de aici? Pina la 5 seara nu aveti voie. E abia 11. Puteti incerca sa mergeti pe trotuar pina la Armeana si de acolo in jos. Aha, mersi.

Imi zice cineva ce-i cu aberatia asta? Adica in zile normale, biciclistii abia de reusesc sa mearga pe strazile Chisinaului din cauza traficului aglomerat si inexistentei unor benzi special pentru ei, dar cind e cupa, deja soferii sunt pusi sa mearga pe trotuare?

Descoperindu-l pe Matei Visniec

Sotul meu a stiu ce carte sa-mi bage sub miini cind am trecut ultima data pe la Diverta. Lucru pentru care ii multumesc

Voi reproduce mai jos, citeva fragmente din Nina sau despre fragilitatea pescarusilor impaiati celor pentru care lectura este un deliciu.

Despre plecare

“Iata, in sfarsit, ziua plecarii, toata lumea s-a adunat sa-mi spuna la revedere, ii imbratisez pe toti, imi iau valiza si plec, ma indepartez de casa in care m-am nascut, de locul in care am trait, ma indepartez de trecut pentru a-mi incepe prezentul, pentru a-mi trai visul atat de mult asteptat, plecarea, pentru a-mi incepe calatoria la care am visat, calatoria visurilor mele. In timp ce ma indepartez insa, sunt cuprins de o usoara angoasa, faptul ca m-am rupt fizic de casa in care am trait parca nu e suficient, mai am o  usoara senzatie ca o parte din mine a ramas acolo, mi se face chiar frica, nu cumva doar visez ca am plecat? Intorc capul ca sa mai privesc o data casa devenita o iluzie, un punct la orizont, toti ai mei sunt in continuare acolo, in fata casei, niste batiste mici albe care se agita, tata, mama, fratii, surorile, niste puncte albe, dar acolo, continua sa-si ia ramas-bun de la mine in timp ce ma indepartez de ei si devin si eu, pentru ei, un punct minuscul care isi tareste o valiza minuscula spre linia orizontului. Pasesc cu indarjire, inaintez, ma indepartez de trecut si de casa din care toata lumea ma priveste inca, dar ceva, ceva ma nelinisteste. Oare ma indepartez cu adevarat sau doar ne estompam intr-un vis pe care il avem impreuna? Nu stiu, nu mai stiu, in orice caz simt ca fac un anume efort fizic, simt ca sunt in miscare, dar ma tem ca de fapt ma misc ca intr-un vis, intr-un fel de ceata deasa. Si totusi merg, simt o oboseala reala, oboseala nu este o iluzie, este dovada ca nu visez. Desi, uneori, anumite vise, mai ales cand se transforma in cosmaruri, ne dau aceeasi senzatie de oboseala, ne epuizeaza, desi suntem intinsi in pat si nu facem nici cel mai mic gest… Acum sunt foarte departe, departe de tot, de fapt merg de trei zile. A fost visul meu sa plec, sa-mi parasesc casa si locul in care m-am nascut, sa fug de fapt, numai ca, lucru extrem de ciudat, cu cat ma indepartez mai mult de cei de care am vrut sa fug cu atat am sezatia ca de fapt ma aflu pe drumul de intoarcere… Oare ma indepartez cu adevarat sau sunt pe cale sa ma intorc acasa? Sau poate ca doar ma invart in cer si de fapt nu fac decat sa trasez cercuri din ce in ce mai mari, si apoi din ce in ce mai mici, in jurul casei mele, locul pe care il urasc cel mai mult in lume, dar pe care il port totusi iremediabil in mine, in fiinta mea, pentru ca el nu ma paraseste niciodata… Cum sa te indepartezi de un punct pe care il porti fara incetare in tine, cum sa te indepartezi de un centru al lumii care esti de fapt tu insuti? Orice calatorie este o deplasare in cerc, cum sa indepartezi in aceste conditii de centrul cercului?”

Despre case

“Casele sunt ca si femeile, adica simti sau nu simti dorinta de a le locui …  “

Despre revolutii

“Revolutiile n-au adus niciodata la nimic… Singura revolutie pe care umanitatea ar trebui sa o faca este sa-i convinga pe oameni sa fie mai umani.”

Despre societate

“O societate noua se construieste tot asa cum se creste un copil… trebuie timp, trebuie rabdare, nu poti sari etapele.”

Sper ca aceste fragmente va vor inspira in cautarea cartilor scrise de Visniec. Lectura frumoasa!

Oglinda

In lumina diminetii, inca transparenta si pura totul pare altfel…

Primele clipe matinale, dusata, pieptanata, cafeinata, trag o privire in oglinda sa fac cunostinta cu omul din mine. Cine sunt eu voi cauta inca o viata intreaga. Sau cine cred ca sunt. Pe cind ceea ce vede ochiul liber nu poate fi nici tainuit, cosmetizat sau parfumat. Asa se face ca in goana dupa timp rar se intimpla sa ma opresc, sa vad, s-ascult, sa dau ascultare.

Am observat ca nuditatea din oglinda pare mai intriganta decit haina la care te uiti sa examinezi daca are vre-o cuta. M-am oprit sa vad unde am ajuns si de unde. Parca daunazi eram o “tandra si firava fiara”, sau credeam asa…. Acum insa, vad un trup de femeie matura, sau doar imi pare.

Vad pentru prima data un corp care-mi place; cu celulita, citeva kilograme in plus, cu forme mai rotunde, mai pronuntate, mai altele decit le vedeam pina acum. Citeva riduri incep sa se pronunteze in coltul ochilor si la marginea gurii.

Incet dar sigur, pasesc in timpul impacarii cu sine si cu ceea ce se arata in oglinda…

Moldova = Mamaliga?

Multe site-uri si bloguri rusesti calificau drept ‘de mamaliga’ ‘revolutia’ care a avut loc in zilele de 6-8 aprilie. Nu ne-a placut aceasta calificare a ‘revolutiei’ noastre, insa, ajung sa cred ca au avut dreptate pina la urma.

Inca in seara de 5 aprilie, cind am aflat rezultatele exit-pollului nu-mi venea sa cred, eram nedumerita si dezamagita. Am fost dezamagita in 2001, apoi in 2005. Acum insa, dezamagirea mea nu mai avea margini. Sms-ul din ziua de 6 aprilie l-am privit cu scepticism, l-am trimis mai departe cu gindul ca macar vreo 200 de oameni vor iesi in piata cu o luminare. Cind insa am am vazut atita lume, ca nici capatul multimii nu-l puteam vedea, imi treceau fiorii de bucurie si nadajduinta ca totusi se va putea schimba ceva.

Au urmat zile de teroare. Batai, torturi si culmea, omoruri. Toate astea doar in citeva zile, sub ochii oamenilor neputinciosi si ai jurnalistilor vulnerabili. Toate astea intr-o tara ce se margineste cu Europa si care se vrea democrata.

Am iesit si in ziua de 12 aprilie la proteste, dupa o noapte dormita cu o frica ingrozitoare, cum n-am mai avut vreodata. Multimea adunata, majoritatea formata din adulti, si desigur militieni in civil, m-a facut sa cred ca totusi ai nostri nu dorm, si nu doar tinerii sunt cei care vor ceva mai mult de la aceasta tara. Aici insa s-au terminat protestele. Au urmat vizite ale delegatiilor europene, rezolutii, prima sedinta a parlamentului, conferinte de presa ale opozitiei mesajul carora nu-l mai pot intelege. Protestatarii isi vad de treaba, de frigarui, de ziua Europei, de vacante si concedii, de discutii pe bloguri vizavi de ‘e necesar sau nu votul de aur’. Uneori imi vine sa cred ca distrugerea cladirilor de catre vandali a avut un singur scop: motiv de reparare a acestor palate, asa cum comunistii sunt siguri ca au in fata inca multi ani de guvernare. Cum ramine cu deziratele noastre: LIBERTATE, REFUZ-REZIST-SUNT ANTICOMUNIST, JOS COMUNISTII, COMUNISTII LA GUNOI, VREM IN EUROPA, etc?

In citeva saptamini vor fi formate organele de conducere ale parlamentului, va fi numit guvernul, si foarte probabil un presedinte va fi ales. Toate acestea in numele dialogului! Ma intreb, pentru asta au murit cei trei tineri si alte sute au fost batuti cu semne ramase pe viata?  Eu cred ca nu !

Protests again

Tomorrow is announced another round of protests. The meeting from tomorrow is officially organized by the parties from the opposition PL, PLDM, AMN. I truly hope that this time not only teenagers and young people discontent with what’s going on will come, but also adults will join.

Have a look at the bellow video. Without them, we couldn’t have regained our independence in ‘89. Now, it’s yours and our turn again to go out and ask for our rights.