Șoferul care urma să ne ducă la aeroportul din Odesa, s-a scăpat cu somnul și a întîrziat cu o jumătate de oră. Apoi, a mai așteptat pe cineva încă jumătate de oră să-i aducă permisul, încercînd să ne servească cu o ciocolată pentru a-și ispăși cumva vina. De parcă o ciocolată ar fi suficient să ne calmeze și asigure că vom ajunge la timp la aeroport și nu vom pierde avionul spre mult așteptata RIGA.
Nu voi descrie frumusețea de aeroport din Odesa și nici vameșii super amabili. Haholii ramîn a fi haholi, indiferent unde activează.
Am urcat în avion și o bucurie imensă m-a compleșit… în sfîrșit, în sfîrșit s-a realizat un vis mult așteptat. Ultimile zile erau un amestec de emoții, griji, nesiguranță, tristețe, bucurie, părere de rău, necunoscut… Acum, însă, știu, asta am vrut eu. O schimbare. O uitare. O viață nouă. O viață mai frumoasă. Dar toate acestea urmează. Și mai trebuie să dau mult din coate pentru a reuși să obțin ceea ce-mi doresc.
Rușii au invadat Riga. Unde nu te întorci, ruși. Și încă din ăia, aroganți, super dichisiți, gălăgioși, krutîie, ce mai. Letonii s-au ascuns, nu-i mai vezi. Ruși, și poate alți străinoși ca alde noi. Păcat. Speram să nu-i mai văd. Dar se pare că va trebui să învăț să nu-i observ.
Riga, același oraș minunat de care m-am îndrăgostit acum doi ani. Aceleași băncuțe colorate la terase. Aceiași muzică life jazz. Aceiași nori dramatici, foarte aproape de pămînt, de diferite nuanțe, ai impresia că acuș, acuș te vei scălda în ei. Extraordinar. Etajul 27 al unui hotel din old city. Din ascensor vezi orașul inundat de lumini. Riga, bine te-am regăsit.
Dimineața m-au trezit stropii de ploaie care băteau în geam. Am aerisit cameră, șters praful. Aflat că my roomate is my husband. Un alt motiv de a grăbi tot procesul și a-l avea aproape cît mai curînd. Vecinul e un filandez. Încă nu l-am cunoscut. I-am văzut doar periuța de dinți din baie și chiar am avut tupeul să-i împrumut puțin gel de duș, așa cum al meu a rămas acasă și urmează să-mi cumpăr unul nou aici, doar că timpul de afară nu mă încurajează de loc să ies.
Acum ascult Loredana și încerc să mă autoconving să ies să fac ceva cumpărături să nu mor de foame.
