Cind am de scris teze, iese din mine inspiratia care-o cautam de atita timp (in loc de prolog)
In acea zi parca totul se facea impotriva dorintei mele de a serba ziua de nastere in voie, alaturi de cel drag. Nu, telefoane peste telefoane, torte si cafele, la multi ani, la multa sanatate, zimbete, pupaceli, bomboane, ciocolate, sampanie, flori. Eu vroiam doar liniste. Dupa un trimestru super incarcat de lucru, ai vrea cel putin aceasta zi parca nu atit de imporanta, insa oarecum semnificativa, s-o traiesti asa cum iti dicteaza sufletul. Iar sufletul meu vroia pace.
Venise si seara, un marunchi de bucurie ca iata, iata ma voi cocota in casuta mea comoda, imi voi lua salul in spate, un pahar de vin bun si voi sta asa contemplind in fata ferestrei. Insa iar, dorintele mele azi nu au prioritate. Trebuie sa merg nu stiu unde, sa ma mai vad nu stiu cu cine, iar sa ma pup, sa zimbesc, sa par bucuroasa tare.
Localul in care intrasem imi parea cunoscut, cu toate ca nu mai fusesem aici. Si eram categoric impotriva petrecerii acelei seri in galagie si agitatie. Lume nu prea multa, pe masute ardeau luminari, lumea s-a dovedit a-mi fi cunoscuta, cu toate ca personal nu-i cunosteam pe toti. Interesant, si ce va urma… Imi vin fetele cochetele, ma pupa, se uita tare straniu la mine, cu o privire intrebatoare. Aha, ceva se pune la cale… Ne-am asezat la o masuta mai indosita, am comandat un Martini si incercam sa intretin conversatii. El disparuse pe un moment, dar nu observasem, caci fetele ma coplesisera cu vorbaraie, despre nimicuri, servici, copii, dadaca. Eu o faceam pe desteapta si dadeam sfaturi de tratamente pentru copii raciti, cu toate ca inca nu-i aveam pe ai mei. Discutia s-a indreptat spre ultimele evenimente politice. Toti erau entuziasmati de schimbarea puterii, cu mari sperante o data cu venirea democratilor in Parlament. Dar pe mine ma obosisera chiar si aceste noutati grozave. Increderea in putere s-a diminuat atit de mult in ultimii ani, ca am devenit anemica fata de tot ce tine de ea. Ma tot uitam la ceas, era deja 9 seara. Ce-as fi dormit acum, in fata simeneului, invelita intr-o plapuma moale, cea care mi-a daruit-o mama la nunta, cu un gust de vin rosu in gura care-ti strapezeste un pic dintii, si cu ginduri albe.
O piesa cunoscuta incepu, si m-am oprit. Era Nae Caramitru si Loredana. Numai ea cinta asa de frumos si numai la ea am auzit piesa „Buna seara iubite”. Nu ma asteptam in localuri de genul asta s-o puna pe Loredana. La un moment dat, ea incepu sa vorbeasca si sa felicite pe cineva. Numele meu??? Nu se poate. Loredana in carne si oase aici? Pentru mine? Nu, visez. Da, visez….
Lasati-ma sa visez in continuare…
Loredana a cintat toate piesele ei arhicunoscute stiute pe de rost, si autograf mi-a lasat, si a facut un chef de zile mari. Eu nu mai tinjeam dupa simineu, vin si pace. Eram in euforie
Lasati-ma sa visez…
