O mica victorie!

Ne-am trezit la 4 dimineata, simbata, dupa o saptamina furtunoasa de munca la noul job. Pe la 5 deja ieseam din Chisinau. Ne indreptam spre mare. Doua masini. Opt oameni deosebiti. Drum lung si plin de gropi. La 7 am ajuns in vama din Tudora. Am trecut repejor hotarul moldovenesc, fericiti ne-am luat pasapoartele sperind ca in doua ore sa fim pe litoral. Ne-am bucurat prea repede probabil. La vama ukraineasca ne astepta un rind de vre-un kilometru minim. Am oprit motoarele, luat palariile si am inceput a numara cite masini sunt in fata noastra. Am jucat crocodilul, spus bancuri, vizitat wc-ul puturos, si admirat cimpiile cosite. Soarele deja se ridica tot mai sus. Caldura, oboseala si nerabdarea incepea sa irite.

Intre timp, tot felul de jeepuri cu numere de BL, sau KKK treceau nestingherit, arogant si fara un pic de obraz, fara a sta in rind. Am tolerat o masina, doua, la a treia, ne-am pus in fata. Toti opt. Ceilalti soferi si pasageri, asteptau in rind cuminti, uitindu-se dintr-o parte. Ne-am opus, am intrebat cu ce ocazie vor sa treaca fara sa stea in rind. Tipul de la volanul unui jeep imens a zis ca merge in interes de serviciu, cu sotia alaturi, si copilul in spate. Aha, s-o spui altcuiva. Nu te lasam. Insa am fost prea putini si-am cedat. Am inceput sa facem lobby. Alti soferi si pasageri au spus ca se alatura si ei in cazul cind o alta masina vrea sa treaca fara rind. De data asta am avut noroc, urmatoarea masina venise insotita de vamesi moldoveni. Pe vamesi i-am lasat sa treaca, nu insa si pe cei care-i urmau. Au inceput discutii, noi suntem sub patronajul vamesilor, dati-va la o parte! Soferul incerca sa inainteze, mergind peste oameni. Liderul celor 8 nu s-a lasat, la care doamna din masina a exclamat: Ia moldoveeeeeni!!! Da, moldoveni, care stau in rind ca toti oamenii educati, dar voi, alti moldoveni, vreti sa treceti fara rind ca cei needucati, sau mai simplu spus, ca niste magari. Discutii, certuri, lumea se aduna si opunea rezistenta.

Era deja 11. Soarele ardea prea tare, lumea era prea suparata. Toti vroiau sa intre mai repede in apele marii sa se racoreasca, insa rindul se misca prea greu.

Vamesii s-au intors, vazind insa camerele de filmat s-au comportat oarecum mai civilizat decit ne asteptam. Au spus ca au ordin de sus ca sa insoteasca acesti oameni. I-am rugat sa ne arate ordinul. E telefonic. Nu ne intereseaza, pina nu vedem scrisoarea, nu va lasam. Discutii lungi, certuri, telefoane, inregistrarea numerilor de masini, amenintari ca nu mai trecem vama. Dupa vreo jumatate de ora, au cedat, si s-au intors! Publicul a batut din palme. Victoria a fost de partea noastra! Evidentele inregistrate.

Urmatoarele masini n-au mai trecut. Unul mai destept care a incercat sa treaca la fel fara rind, vorbitor de rusa, a intrebat daca aici s-a adunat grupul din 7 aprilie. Ne-am simtit onorati. Altii veneau sa-si ceara voie sa treaca fara rind aratind dovezi precum bilete la tren. Dintr-o data, grupul nostru, in special baiatul in maiou oranj (fara nicio aluzie) a capatat controlul. Cind deja era sa trecem de bariera, oamenii ne intrebau ce vor face fara noi? Cum se vor opune altor porci? I-am incurajat sa fie puternici si uniti

Am trecut vama la 1, iar pe la 3 am intrat in mare, ca a doua zi, seara sa ne intoarcem deja in Moldova. A meritat oare acest efort pentru balaceala de citeva ore in mare? Da! Pentru ca am vazut ca o mina de oameni poate influenta si schimba ceva. Pentru ca am inteles ca pas cu pas se poate ajunge cu adevarat la o societate civila sanatoasa. Eu m-am simtit victorioasa si mindra ca sunt Moldovean!

Un alt punct de vedere (inclusiv video)

Trakai (1)

Am reusit la trenul de la 12.15 cu destinatia Trakai. Era o zi ploiasa de sfirsit de toamna.

Ne trezisem neobisnuit de devreme pentru acea perioada a vietii noastre de studenti erasmus. Stateam inca in pat, era 9, iar pe geam nici pomina de timp frumos, sau macar un pic de soare. Nu mai eram sigura ca ceilalti vor vrea totusi sa merga la Trakai, asa ca am inceput sa dam sms-uri, care gratie Tele2 erau gratuite. Sms-ul decisiv a fost “I don’t wanna spend another day in this dorm”. Asa ca vrind nevrind, dupa o seara lunga de party, am reusit sa ma ridic si sa intru in dus pentru a ma trezi definitiv. Ne-am adunat in bucatarie, luat micul dejun si in scurt timp am ajuns la gara.

Era un fel de personal, cu toate ca mult mai spatios decit trenurile din Romania. Am ocupat citeva rinduri de scaune. Sa nu ne plictisim in drum, am decis sa ne jucam in orase. Ajunsesem la litera C si eu mi-am amintit de Calgary, un oras in care tocmai se instalase una din fostele colege de servici. In acel moment trenul se opri, si asa cum nimeni nu anunta ce statie e, sau ca noi pur si simplu nu intelegeam inca lituaniana, m-am apropiat de citiva tineri, care stateau la usa sa iasa, sa-i intreb unde am ajuns. Si-am zis, Sorry, is it Calgary? Ei au facut niste ochi… probabil prima data auzeau acest cuvint, si la sigur nu semana cu niciun cuvint Lituanian, caci n-avea nici as, ai, sau us la sfirsit…. In fine, mi-am amintit repede care era totusi destinatia noastra si-am repetat intrebarea cu o mica modificare Is it Trakai? Yes, it is.

Era 24 noiembrie. Deja de doua luni nu mai vazusem soare. Iar ploaia se oprea o data la cinci zile insa si atunci doar pe citeva ore, evident, soarele nu iesea nici atunci. Ploua cu caldarea. Umbrelele doar ne facea sa credem ca suntem protejati de apa. La iesirea din tren, pe linga stropii de ploaie, siroiae de apa pe asfalt, biltoace, mai erau si lacuri jur imprejur. O senzatie “nemaipomenita”. Oricum, eu eram incintata ca in sfirsit am ajuns si in Trakai, un loc despre care am auzit multe.

continuarea urmeaza curind…

O zi in Kernave

In sfirsit am ajuns si noi in Kernave. Dupa aproape un an de sedere in Vilnius (a treia si actuala capitala a Lituaniei), vizitare de trei ori a oraselului Trakai (a doua capitala a Lituaniei), a venit rindul sa vedem si prima capitala – Kernave.

Kernave, la prima vedere pare a fi un satuc, bine ingrijit, cu case foarte frumoase rustice vopsite in culori calde, cu flori in ograda si diverse decoratii. De fapt este un orasel. Prin ce se destinge Kernave de celelalte localitati din Lituania – aici poti vedea dealuri! Pentru un moldovean aceasta notiune de „dealuri” nu inseamna nimic, cind esti in Moldova. Insa, dupa 10 luni sa vezi doar ses, un delusor ca cel din Kernave ti se pare incredibil. Si cind mai urci pe el si vezi orizontul foarte departe crezi pe citeva clipe ca esti in Moldova. In Moldova, de care ni s-a facut tare dor.

De ce am mers la Kernave doar acum? Pentru ca toata lumea ne spunea ca nu are sens, si chiar zimbeau cind ziceam ca vrem sa mergem incolo. WRONG!!!

Am decis sa mergem acum cind aveau loc manifestatii dedicate zilei incoronarii unicului Rege Lituanian, Mindaugas. Asa ca tot Vilniusul si nu numai pentru citeva zile si-a mutat resedinta in aceasta localitate.

A fost tare frumos. Cel mai mult mi-au placut rochiile fetelor si costumele baietilor, din in natural, si dupa mine, modele ce se poarta si acum, foarte comode. Doinele lor, melodioase, nu am mai auzit asa cintece, batai la sabii caraghioase pentru a cuceri inima unei fete (inscenate desigur), etc.

Mi-a mai placut privelistea, peisajul, aceeasi lume binevoitoare. Am baut duonos gira (cvas de piine) si am mincat Kibinai (bucate tataresti).

Ah, si cel mai bun pentru mine, mai putin bun pentru Alex, el sarmanul fiind tare alergic la florile de cimp, a fost sa tin eu aparatul in mina si sa fac zeci de poze! Iata doar citeva:

You know you’ve been in Lithuania too long, when …

(Pentru cei ce vor sa stie in linii mari cum e perceputa viata de aici de catre straini, cititi mai jos, in mare parte este adevarat. preluat de pe un grup de pe facebook)

You know you’ve been in Lithuania too long, when …
you only eat in restaurant-chains, which start with Čili

you put ketchup on your pizza and think that’s the way Italians do it

half of your friends disappear to work in the British Isles or Scandinavia or the United States and you think that’s normal

you have become tired of explaining to your friends and relatives at home, that you are a.) not in Latvia b.) not in Russia and c.) Riga isn’t the capital of the Baltic

with a meal you drink either beer or tea

basketball has become the most important thing in your life

there is only one beer for you: Švyturys Extra

half of the population working as “managers” seems reasonable to you

tall blonde beauties in short skirts are nothing special for you anymore

during winter, instead of looking for a thermostat to adjust the temperature in your room, you just open the window

you learned everything about the glorious Lithuanian language, and now you get angry about ignorant people denying the existence of a Lithuanian language or, worse, consider it some branch of Slavic languages

you’ve learned the hard way that a triangle means women’s toilet and a triangle upside down means men’s

during a long night of partying you went out pissing in the cold streets because there was only one unisex toilet in the whole pub

you think drunkards shouting at you in Russian are a normal part of life

when you enter a bus and there is no strange smell you think there’s something wrong

buses without antennae seem awkward to you

anything goes wrong you blame the Russians, or the Polish or the rest of the world

you think hot chocolate means melted chocolate and you love it

you see someone smiling in public, you think: well, a bloody foreigner

a meal for you must contain either potato or meat, but usually both

you start leaving out the articles, even in English and your native language

you become scared meeting big old babushkas in furs, because they trample down everything in their way

you are afraid crossing a street, especially at zebra crossings or traffic lights

you feel guilty entering a flat wearing your shoes

you consider cranberry the best flavour for water, juice and vodka

you think beer is a soft drink not an alcoholic beverage, only vodka is

going to the opera, the concert hall or the theatre is just a usual thing to do in the evenings

forenames like Christmas’ tree, mermaid, amber or wind seem normal to you

everything 50m above sea-level seems like a mountain

you start counting the ground floor as first floor

someone, you haven’t known for more than three years, talks to you, you try to get rid of him as soon as possible

you got a one centimetre haircut, bought a fake leather jacket and a black cap (if you are male) OR: you bought a skirt at the size of a belt and don’t leave the house without tons of make-up (if you are female)

you consider smoked pig’s ears a tasty beer snack

you love the Baltic Sea and go swimming there at nearly any temperature

you love going to the Sauna, but always leave your trunks/bikini on

for you, garlic has become an ingredient just like salt or pepper

you consider Lithuania the best and worst place on earth – at the same time

you teach everybody that in medieval times the Lithuanian Duchy ranged from the Baltic to the Black Sea

you put an “as”, “a” or “is” at the end of foreign names, so you can conjugate them

you carry around five cell phones and several cards from eight different phone-companies, so that you always get the best price.

You consider fastening your seatbelt a sign of weakness and are not surprised if a car hasn’t seatbelts at all.

In your eyes Coca Cola is the unhealthiest drink in the world and that drinking lots of beer, sugary juice and bread drink prolongs your life

you haven’t seen a bright sky for months and you don’t miss it anymore

you consider rain the normality and sunshine a special weather phenomenon

Eu în RIGA

Riga este frumoasă în orice moment al zilei. Este numită Parisul Nordului pentru frumusețea sa, diversitate de stiluri arhitecturale și de culori.

Azi am avut șansa s-o văd dimineața devreme, cînd noaptea încă e prezentă, umedă și friguroasă, cînd toată lumea se grăbește spre birourile comode, cînd turiștii somnoroși își încep excursia de la faimosul monument al libertății. Dimineața aerul leton este mai proaspăt, mai transparent, mai rece, mirosul mării baltice este mai intens.
Puțin timp în urmă am nimerit și eu printre rîndurile turiștilor însoțiți de un ghid vorbind o engleză americană fiind posibil chiar să înțeleg tot ce povestește.

Începutul orașului vechi … sau începutul începutului

Monumentul Libertății (în letonă Brīvības Piemineklis) a fost construit în 1935 în memoria soldaților uciși în timpul Războiului de Independență al Letoniei. Este un simbol al libertății, independenței și suveranității țării. Acesta reprezintă o femeie care ține în mîini trei stele aurite simbolizînd cele trei zone constituționale ale Latviei. Din fericire, monumentul nu a suferit nicio zgîrîitură în timpul celui de-al doilea război mondial. Însă rușii, în timpul ocupației, s-au străduit din răsputeri să-i neglijeze importanța, transformînd acest loc în stația terminus al transportului public. Dacă cineva din băștinași încerca să se apropie de monument pentru a depune flori, acesta era imediat introdus în lista suspecților și puși sub urmărire.
Monumentul Libertății a jucat un rol important în redobîndirea independenții la sfîrșitul anilor 80. Totul a început atunci cînd aproximativ 5000 de oameni s-au adunat pentru a comemora victimele regimului sovietic și au depus flori. Acest act a pornit o mișcare imensă de independență și trei ani mai tîrziu, în 1990, Letonia își va recăpa independența. Astfel, Letonia a fost una dintre primele țări care și-a redobîndit independența, exemplul ei fiind urmat de celelalte țări din spațiul sovietic.
Letonii se mîndresc cu țara, limba și istoria lor. Astăzi, vei vedea întotdeauna adunați la Monumentul Libertății o mulțime turiști. Aici letonii își aduc oaspeții în primul rînd. Monumentul este înconjurat mereu de flori și este străjuit de o gardă de onoare.

A spune mulțumesc în letonă

Dacă a venit vorba de flori, atunci trebuie neapărat să-ți povestesc cel mai frumos lucru care l-am observat aici și nicăieri altundeva. În aeroportul din Riga vei vedea întotdeauna o explozie de buchete de flori însoțite de cei ce-și așteaptă pe cei dragi. Firește că această priveliște te înduioșează, iar cînd vezi cum iubiții se îmbrățișează și se bucură că se revăd, ai toate șansele să ți se umezească ochii, în special atunci cînd cel drag este atît de departe și nu ai nici cea mai vagă idee cînd va sosi și la tine momentul reîntîlnirii.
Dar să revenim la flori ☺ Să-ți povestesc despre felul letonilor de a spune mulțumesc. Este vorba de președintele țării Vaira Vike-Freiberga care a guvernat Letonia timp de 8 ani, a adus-o în NATO și UE și pe care oamenii o iubesc, apreciază și respectă. Letonii au ținut neapărat să-și exprime recunoștința față de președintele lor la finele mandatului de președenție. Așa dar, în Sigulda (vezi 1) a avut loc un eveniment extraordinar. Toată țara i-a adus mulțumiri Președintelui lor printr-un gest la prima vedere simplu dar extraordinar — de a dărui flori. Nu doar să oferi flori, dar să faci acest lucru într-un mod foarte bine organizat adunînd mii de flori și sute de oameni din toată țara. Un grup de desingeri au lucrat o noapte întreagă pentru a le aranja pe acestea în forma unei flori, simbolul Letoniei.

Dejunul

La sfîrșitul pieții unde e amplasat monumentul este un local pe nume Cili Pica lîngă renumitul Ceas Laima la care își dau întîlnire îndrăgostiții. Am intrat să beau o cafea așa cum nu reușisem de dimineață. De obicei localul este arhiplin, însă astăzi, avînd în vedere că era destul de devreme, am găsit locuri libere. Desigur că ești întîmpinat de cei ai casei cu zîmbetul pe buze și condus la măsuța cea mai intimă. Imediat ți se aduce meniul și te servește foarte frumos, chiar dacă nu vorbești în limba lor. Văzînd meniul, dar și după ce mi-au fost lăudate clătitele, am decis să le incerc. În timp ce se găteau clătitele îmi făcusem itinerarul locurile pe care vroiam să le văd, altfel decît le văzusem anterior în calitatea mea de turist. Au venit și clătitele, delicioase, cu brînză, smîntînă și gem de căpșuni. După a doua ceașcă de cappucino, m-am trezit complet. Dar mă trezisem într-un vis. Eram încă în Riga ☺ Același oraș minunat de care m-am îndrăgostit acum ceva timp în urmă și îmi promisesem că mă voi reîntoarce pentru a savura fiecare colțișor. Atmosfera de poveste, aerul liber pe care-l respiri, fețele calme și binevoitoare pe care le întîlnești te fac să te simți altfel. Cred că înțelegi ce vreau să spun.

Catedrala din Riga

Deci, am trecut prin piața levonilor, unde au fost primele așezări ale levonilor găsite la începutul sec. al 12-lea de către Episcopul Alfred (vezi 2). Sunt vreo trei terase unde te poți odihni după ce ai făcut o plimbare prin orașul vechi. Îți recomand să stai la terasa unde se cîntă muzică life jazz în fiecare seara începînd cu orele 9. Servești o cafea, în ambianță o muzică bună, început de seara cu nori dramatici de diferite culori și nuanțe care-și schimbă continuu forma. E tot de ce ai nevoie pentru a te simți bine.

Rătăcindu-mă printre străduțele înguste și încurcate am ajuns la cea mai mare Catedrală din Riga (Riga Dom). Biserica a fost începută a fi construită la începutul sec. 12 de către Episcopul Alfred, fiind finisată în sec. 13. Astfel, pot fi distinse mai multe stiluri arhitecturale, de la romanesc la baroc. Biserica este construită din cărămidă, ceea ce-i dă un aspect unic. Intrarea pentru studenți este cu reduceri, deci am profitat și am intrat să-mi reculeg gîndurile. Biserică imensă, însă cu nici un fel de excese. Aș spune chiar foarte modestă. În curtea internă se făceau restaurări, pe un panou erau expuse niște fotografii vechi în care se vedea această curte foarte caldă și intimă care te face să vrei să stai aici să tragi o gură de aer. Am intrat înăuntru, luat loc pe scaun. Biserica este catolică. Chiar dacă turiștii, desigur turiștii ruși, făceau gălăgie, am reușit să mă deconectez de tot ce era în afara gîndurilor mele. Mirosul clădirii foarte vechi era plăcut. Un aer umed, amestectat cu unul proaspăt dar totuși vechi te duc într-un alt spațiu. Timpul s-a oprit aici. Ești doar tu și gîndurile tale. O senzație pe care o căutam de mult.
În scurt timp începu o muzică la orgă, fiind interpretată Toccata și Fugue de J.S. Bach. La primele acorduri am simțit cum trec fiori prin fiecare părticică din mine. Sunetul instrumentului e magnific. A urmat Adagio de T. Albinoni și Toccata de C.M. Widor. Cred că ai vrea și tu să asculți renumitele piese într-un loc care face ca muzica să fie mai mult decît o simplă interpretare.

Biserica Sf. Petru

Știam că vreau să merg la această biserică doar că nu țineam minte drumul spre ea. Strategia a fost următoarea: ajungînd într-un loc unde puteai vedea cît mai departe și cît mai sus, am zărit turnul bisericii, și am pornit spre ea.
Ajunsă în fața bisercii, am recunoscut piața în care băbuțele își vindeau marfa pentru turiști: bijuterii din chihlimbar pentru toate gusturile și pentru toate vîrstele, magneți cu imitații de căsuțe vechi din oraș, biserici sau monumentul Libertății, obiecte de decor și chiar ciorapi, mănuși și fulare împletite din lînă (astea probabil pentru turiștii veniți de prin sud neobișnuiți cu frigul de aici). Chiar dacă e foarte scump, un turist numaidecît va achiziționa ceva pentru amintire. Eu nu am făcut-o. Poate pentru că nu mă mai simt turist?
Tot lîngă biserică am recunoscut acel monument dedicat muzicienilor din Bremen unde turiștii trebuie să netezească fundul purcelușului din bronz, pentru ca acesta să-i aducă noroc ☺
La biserică am vrut să ajung pentru a mă urca în turnul de 72 m înălțime și a vedea panorama orașului vechi. It’s breathtaking!!! cum zic englezii. Riga chiar este superbă. O poveste, în care tu ești eroul principal. Acoperișurile roșii, străduțele înguste și zăpăcite, de aici de sus, par de parcă așa și ar trebui să fie. Aș vrea să pot lua această bucățică de imagine și s-o port purta mereu cu mine. Este o plăcere să te poți bucura de lucrurile frumoase pe care le poți vedea în jur.

Iurmala

Cu un transport public ajungi în Iurmala în 20 de minute. Așă că oricine vine în Riga trebuie să meargă la Iurmala pentru a vedea marea Baltică. Chiar dacă Iurmala este cunoscută de majoritatea din noi ca un loc în care în fiecare vară se organizează festivaluri de muzica pop, aici poți găsi tradiții arhitecturale letone sută la sută. Majoritatea caselor construite din lemn, vopsite în diverse culori calde si plăcute, confera orașului un aer cald de reședință de vară. Orașul este destul de vechi, strada principală fiind așezată din piatră cu magazinașe și localuri pentru turiști, și desigur, după cum este la modă acum, fiecare a treia doamnă va fi insotita un cățeluș care mai degrabă seamană cu un șoarece ☺ și numaidecît va avea tot felul de accesorii pe el.

Am văzut multe case pe care planific să le cumpăr cînd mă îmbogățesc. Dar nu cred că-mi voi lua și cățel.
Pe plaja era multă lume, chiar dacă timpul nu mai este de multă vreme bun de scăldat. Totuși am văzut doi tipi scăldîndu-se, în timp ce eu muream de frig din cauza vîntului destul de puternic în acea zi. Și cînd mă gîndesc că timpul meu preferat de mers la mare este începutul lui septembrie ☺ Aici, însă, vii să respiri aerul de mare Baltică, să vezi pescăruși, să admiri apusul, sau pur și simplu să te plimbi pe malul mării. Cred că nu contează ce anotimp este, oricînd e frumos să vezi marea. Marea Baltică pare totuși a fi altfel decît marea pe care m-am obișnuit s-o văd de atîtea ori. Apa este mai transparentă, de o culoare sineliu deschis, este mai calmă și mai prietenoasă.
Un detaliu necesar de precizat este vestimentația „doamnelor” ce se plimbau pe plajă. Majoritatea erau îmbrăcate ca pentru paradă și numaidecît în încălțăminte pe toc, prin nisip; trebuie să fie foarte comod, poate încerc și eu. Cred că nu e cazul să precizez în ce limbă vorbeau acestea.
La Iurmala am mers cu două cunoștințe, o moldoveancă și o bulgăroaică. Ambele avînd ceva în comun. Încă nu am găsit ce este acel ceva. Plimbarea ne-a obosit un pic, și chiar înfometat. Așă că am aterizat la cunoscutul local Double Coffee. Nu știu cît timp am stat acolo, dar ne-am simțit pur și simplu bine. Nu îmi amintesc ce am mîncat, poate din cauza Riga Coffee cu Balsam de Riga ☺ Am vorbit despre toate și despre nimic, a fost lejer și relaxant. Mi-a amintit de ieșirile noastre la PaniPit. Doar că eram la malul mării.

Ultima seară – Party

Aici am încercat să scriu doar lucrurile care m-au impresionat. De aceea multe capitole care ar fi putut fi scrise au fost omise. Nici acest capitol nu l-aș fi început dacă nu erau cîteva detalii pe care vreau să ți le povestesc.

Scurta mea experiență de student la Universitatea din Latvia a fost plină de surprize. Pe lîngă faptul că majoritatea cursurilor erau ținute în Letonă, contrar celor anunțate precum că întreg programul va fi în Engleză, mai aveam și niște colegi tare ciudați. Aici lumea, cînd intră în sala de studii nu se salută măcar, nu mai vorbesc de inițiative de socializare J. În schimb, grupul colegei mele moldovence, cu mai mulți studenți internaționali, organizau la fiecare două zile cîte ceva interesant. În seara aceasta au zis că fac party. Ce înseamnă party la ei? Mergi într-un local și bei, adica servești, socializezi, și după ce ești criță te muți în alt local unde dansezi. Deci, primul local (căci la al doilea nu am ajuns) are trei denumiri: Orange, Jazz Café, și al treilea l-am uitat. Un spațiu de vreo 30mp în care erau vreo 50 oameni, nu mă întreba cum au încăput toți acolo căci nu știu. Veselie, muzică rock alternativ, oameni fericiți, și desigur că eu cu vechiul prieten Martini. Localul se afla chiar în inima orașului vechi. Am stat vreo oră și jumătate, după care populația se pornise spre un dance club, cu o oprire la o terasă pentru a-și finisa alcoolul de prin buzunare. Tot cele trei fete cochete care fuseseră la Iurmala, au hotărît că Dance Club is too much for one evening și au decis să meargă în schimb la McDonald’s. Așa dar, noi la McDonald’s, exact la mezul nopții, stăm într-un rind de vreo 15 oameni. Una din cochetele fete s-a pierdut la wc, alta s-a așezat pe scaun căci era obosită, apropiindu-se de case doar atunci cînd le venise rîndul. Și, ce crezi? Rusul care era în urma mea a început să facă scandal, că de unde v-ați luat, că eu nu v-am văzut și că vă poftesc să stați în rînd. Moldoveanca a încercat să-i explice ce și cum, bulgăroaica ia propus să treacă în față, așteptîndu-se, după cum ar fi fost normal, să cedeze, dar ce crezi, a trecut el și prietenul lui și și-au făcut comanda. Iaca așa. În Riga, 40% din populație este rusă. Nu este o generalizare, ci o constatare.

Da, sfîrșitul serii și al timpului șederii mele în Riga ar fi fost frumos să se termine altfel. Ne-am mîncat cartofii prăjiți cu înghețată (uuuuf!). Am mai analizat ce se întîmplă în oraș fiind încurajată că destinația care mă așteaptă se va deosebi enorm. Ne-am luat rămas bun, și am fugit la ultimul tramvai, în drum spre cămin, mi-am făcut bagajele și adio Riga! Sau mai degraba, pe curînd.

——————–
1 Sigulda este numită de letoni mica Elveție. Orașul este situat la 40 minute de Riga, iar anul acesta (2007) sărbătorește aniversarea a 800 ani. Astăzi poți vedea în zona orașului vreo 7 castele, care au fost construite de triburile vechi pentru a se apăra de Cruciații Germani. Turaida, unul din castele pe care l-am vizitat acum doi ani (see picture). Merită să fie vizitat toamnă pentru abundența de culoare a frunzelor.
2 În 1201 Episcopul Alfrel vov Buxhoevden a venit pe coasta Letoniei pentru a converti triburile locale la Creștinism, astfel fondînd orașul Riga

Sosind in Riga

Șoferul care urma să ne ducă la aeroportul din Odesa, s-a scăpat cu somnul și a întîrziat cu o jumătate de oră. Apoi, a mai așteptat pe cineva încă jumătate de oră să-i aducă permisul, încercînd să ne servească cu o ciocolată pentru a-și ispăși cumva vina. De parcă o ciocolată ar fi suficient să ne calmeze și asigure că vom ajunge la timp la aeroport și nu vom pierde avionul spre mult așteptata RIGA.

Nu voi descrie frumusețea de aeroport din Odesa și nici vameșii super amabili. Haholii ramîn a fi haholi, indiferent unde activează.

Am urcat în avion și o bucurie imensă m-a compleșit… în sfîrșit, în sfîrșit s-a realizat un vis mult așteptat. Ultimile zile erau un amestec de emoții, griji, nesiguranță, tristețe, bucurie, părere de rău, necunoscut… Acum, însă, știu, asta am vrut eu. O schimbare. O uitare. O viață nouă. O viață mai frumoasă. Dar toate acestea urmează. Și mai trebuie să dau mult din coate pentru a reuși să obțin ceea ce-mi doresc.

Rușii au invadat Riga. Unde nu te întorci, ruși. Și încă din ăia, aroganți, super dichisiți, gălăgioși, krutîie, ce mai. Letonii s-au ascuns, nu-i mai vezi. Ruși, și poate alți străinoși ca alde noi. Păcat. Speram să nu-i mai văd. Dar se pare că va trebui să învăț să nu-i observ.

Riga, același oraș minunat de care m-am îndrăgostit acum doi ani. Aceleași băncuțe colorate la terase. Aceiași muzică life jazz. Aceiași nori dramatici, foarte aproape de pămînt, de diferite nuanțe, ai impresia că acuș, acuș te vei scălda în ei. Extraordinar. Etajul 27 al unui hotel din old city. Din ascensor vezi orașul inundat de lumini. Riga, bine te-am regăsit.

Dimineața m-au trezit stropii de ploaie care băteau în geam. Am aerisit cameră, șters praful. Aflat că my roomate is my husband. Un alt motiv de a grăbi tot procesul și a-l avea aproape cît mai curînd. Vecinul e un filandez. Încă nu l-am cunoscut. I-am văzut doar periuța de dinți din baie și chiar am avut tupeul să-i împrumut puțin gel de duș, așa cum al meu a rămas acasă și urmează să-mi cumpăr unul nou aici, doar că timpul de afară nu mă încurajează de loc să ies.

Acum ascult Loredana și încerc să mă autoconving să ies să fac ceva cumpărături să nu mor de foame.