Descoperindu-l pe Matei Visniec

Sotul meu a stiu ce carte sa-mi bage sub miini cind am trecut ultima data pe la Diverta. Lucru pentru care ii multumesc

Voi reproduce mai jos, citeva fragmente din Nina sau despre fragilitatea pescarusilor impaiati celor pentru care lectura este un deliciu.

Despre plecare

“Iata, in sfarsit, ziua plecarii, toata lumea s-a adunat sa-mi spuna la revedere, ii imbratisez pe toti, imi iau valiza si plec, ma indepartez de casa in care m-am nascut, de locul in care am trait, ma indepartez de trecut pentru a-mi incepe prezentul, pentru a-mi trai visul atat de mult asteptat, plecarea, pentru a-mi incepe calatoria la care am visat, calatoria visurilor mele. In timp ce ma indepartez insa, sunt cuprins de o usoara angoasa, faptul ca m-am rupt fizic de casa in care am trait parca nu e suficient, mai am o  usoara senzatie ca o parte din mine a ramas acolo, mi se face chiar frica, nu cumva doar visez ca am plecat? Intorc capul ca sa mai privesc o data casa devenita o iluzie, un punct la orizont, toti ai mei sunt in continuare acolo, in fata casei, niste batiste mici albe care se agita, tata, mama, fratii, surorile, niste puncte albe, dar acolo, continua sa-si ia ramas-bun de la mine in timp ce ma indepartez de ei si devin si eu, pentru ei, un punct minuscul care isi tareste o valiza minuscula spre linia orizontului. Pasesc cu indarjire, inaintez, ma indepartez de trecut si de casa din care toata lumea ma priveste inca, dar ceva, ceva ma nelinisteste. Oare ma indepartez cu adevarat sau doar ne estompam intr-un vis pe care il avem impreuna? Nu stiu, nu mai stiu, in orice caz simt ca fac un anume efort fizic, simt ca sunt in miscare, dar ma tem ca de fapt ma misc ca intr-un vis, intr-un fel de ceata deasa. Si totusi merg, simt o oboseala reala, oboseala nu este o iluzie, este dovada ca nu visez. Desi, uneori, anumite vise, mai ales cand se transforma in cosmaruri, ne dau aceeasi senzatie de oboseala, ne epuizeaza, desi suntem intinsi in pat si nu facem nici cel mai mic gest… Acum sunt foarte departe, departe de tot, de fapt merg de trei zile. A fost visul meu sa plec, sa-mi parasesc casa si locul in care m-am nascut, sa fug de fapt, numai ca, lucru extrem de ciudat, cu cat ma indepartez mai mult de cei de care am vrut sa fug cu atat am sezatia ca de fapt ma aflu pe drumul de intoarcere… Oare ma indepartez cu adevarat sau sunt pe cale sa ma intorc acasa? Sau poate ca doar ma invart in cer si de fapt nu fac decat sa trasez cercuri din ce in ce mai mari, si apoi din ce in ce mai mici, in jurul casei mele, locul pe care il urasc cel mai mult in lume, dar pe care il port totusi iremediabil in mine, in fiinta mea, pentru ca el nu ma paraseste niciodata… Cum sa te indepartezi de un punct pe care il porti fara incetare in tine, cum sa te indepartezi de un centru al lumii care esti de fapt tu insuti? Orice calatorie este o deplasare in cerc, cum sa indepartezi in aceste conditii de centrul cercului?”

Despre case

“Casele sunt ca si femeile, adica simti sau nu simti dorinta de a le locui …  “

Despre revolutii

“Revolutiile n-au adus niciodata la nimic… Singura revolutie pe care umanitatea ar trebui sa o faca este sa-i convinga pe oameni sa fie mai umani.”

Despre societate

“O societate noua se construieste tot asa cum se creste un copil… trebuie timp, trebuie rabdare, nu poti sari etapele.”

Sper ca aceste fragmente va vor inspira in cautarea cartilor scrise de Visniec. Lectura frumoasa!

Oglinda

In lumina diminetii, inca transparenta si pura totul pare altfel…

Primele clipe matinale, dusata, pieptanata, cafeinata, trag o privire in oglinda sa fac cunostinta cu omul din mine. Cine sunt eu voi cauta inca o viata intreaga. Sau cine cred ca sunt. Pe cind ceea ce vede ochiul liber nu poate fi nici tainuit, cosmetizat sau parfumat. Asa se face ca in goana dupa timp rar se intimpla sa ma opresc, sa vad, s-ascult, sa dau ascultare.

Am observat ca nuditatea din oglinda pare mai intriganta decit haina la care te uiti sa examinezi daca are vre-o cuta. M-am oprit sa vad unde am ajuns si de unde. Parca daunazi eram o “tandra si firava fiara”, sau credeam asa…. Acum insa, vad un trup de femeie matura, sau doar imi pare.

Vad pentru prima data un corp care-mi place; cu celulita, citeva kilograme in plus, cu forme mai rotunde, mai pronuntate, mai altele decit le vedeam pina acum. Citeva riduri incep sa se pronunteze in coltul ochilor si la marginea gurii.

Incet dar sigur, pasesc in timpul impacarii cu sine si cu ceea ce se arata in oglinda…

Dimineata

Ceasul suna la 6. E prea dimineata, vreau sa mai dorm. Mai prelungesc visul impletit cu nume din bloguri, Sara, who is Sara? La 6.15 ma trezesc. Am o zi lunga, trebuie sa le reusesc pe toate. Imi pun cafeaua la fiert, lavazza la ibric, cea mai buna. Urmaresc pe geamul din bucatarie inghesuiala hulubilor la semintele aruncate de catre cineva de la etajul de mai sus. Intotdeauna m-a frapat sa urmaresc cum se arunca hulubii la seminte, coji, farimituri, orice, sa manince… Celalalt geam din odaie da intr-un parc micut. E frumos sa privesti in orice anotimp, insa nu si iarna. De cum se incalzeste, in parc ies mamici cu bebelusi, iar spre seara tineri indragostiti, care stau unul peste altul pe bancile parcului (in tineretea mea, nu ne permiteam sa stam asa. Sa fi imbatrinit atit de mult ?) Noaptea, aici e locul de intilnire a celor care au de lamurit ceva. Spre 12, 2 noaptea poti auzi urlete, amenintari, uneori impuscaturi. Dimineata e plin cu sticle, iar spre ziua, deja e navalit de copilasii dornici sa se joace… Cine stie, poate unii dintre ei, peste citiva ani isi vor petrece si noptile aici pentru ‘razboare’.

E foarte devreme. Doar de weekenduri am posibilitatea sa savurez dimineata cafeau fara sa ma grabesc. Iata ca si azi, ca niciodata, imi beau cafeaua in liniste, negrabindu-ma nicaieri. Imi zic sa-mi calc in sfirsit perechea de pantaloni care n-am purtat-o toata iarna, pentru ca pur si simplu imi era lene sa-i calc. Asa voi avea impresia ca sunt intr-o haina noua. Caci dupa cum spunea Nata, atunci cind imbraci o haina noua ai mai multa incredere in tine, te simti mai bine, bla, bla, bla. Nu-i calc de fapt ca sa ma simt nu stiu cum. Aseara am vorbit cu mama, imi povestea ca si-a gasit citeva ore suplimentare sa lucreze atunci cind are liber de la batrina pe care o ingrijeste. Lucreaza la o Ukraineanca. Calca camasi. Mi-a povestit cum zilele trecute a calcat camasi sase ore neintrerupt, fara nicio pauza, cu un fier de calcat foarte greu, cu aburi multi si fierbinti. Iar mie imi este lene sa calc o pereche de pantaloni…

Intotdeauna dupa ce vorbesc cu mama am un sentiment de vinovatie. C-ar fi trebuit sa fac mai multe, sa am afacerea mea, sa cistig milioane si sa pot sa-i dau si mamei vreo mie de euro pe luna sa aiba de cheltuieli.

Incep ora de franceza. Azi invat conditionalul.

Cu o jumatate de ora mai tirziu ajung la birou. Si din acest moment ziua nu mai este nicidecum interesanta. Mi-am zis, de azi voi incepe sa ma trezesc mai devreme, sa am mai mult timp pentru mine, pentru a savura diminetile, comunicarea in timpul micului dejun, si pur si simplu viata. In rutina din birou ai impresia ca nu traiesti, ci esti o masina pe doua picioare, cu capul in calculator, telefon, hirtii, proceduri, birocratie, comunicare ineficienta.

Azi am chef de scris, insa tot despre ce pot scri nu este nici funny, nici interesant, nici sa mentina cititorul captivat. Va rog, daca va plictisiti, nu mai intrati pe acest blog… Atita timp cit ma aflu in Moldova, va promit ca va fi unul pesimist.

Geta la Poarta Pamintului

Pentru ca zice ea, Poarta Pamintului a fost inaintea Portii Raiului.

A fost un spectacol frumos cu o sala plina de prieteni, oameni frumosi, care au aplaudat intreaga seara.

Geta, acompaniata de un Taraf Lautaresc, muzica life, actori, feti frumosi pe cai balai, o poveste de dragoste pe un fundal de muzica lautareasca, rar auzita prin folclorul moldovenesc. Cintarile cautate prin sate uitate de civilizatie au prins tare bine la public.

Unul din putinele momente in care ma pot bucura cu adevarat ca sunt acasa, doar aici poti merge la un asemenea concert!

A, da, si placintele cu brinza oferite de feti logofeti la sfirsitul spectacolului au fost taaare gustoase!

Lasati-ma sa visez

Cind am de scris teze, iese din mine inspiratia care-o cautam de atita timp (in loc de prolog)

In acea zi parca totul se facea impotriva dorintei mele de a serba ziua de nastere in voie, alaturi de cel drag. Nu, telefoane peste telefoane, torte si cafele, la multi ani, la multa sanatate, zimbete, pupaceli, bomboane, ciocolate, sampanie, flori. Eu vroiam doar liniste. Dupa un trimestru super incarcat de lucru, ai vrea cel putin aceasta zi parca nu atit de imporanta, insa oarecum semnificativa, s-o traiesti asa cum iti dicteaza sufletul. Iar sufletul meu vroia pace.

Venise si seara, un marunchi de bucurie ca iata, iata ma voi cocota in casuta mea comoda, imi voi lua salul in spate, un pahar de vin bun si voi sta asa contemplind in fata ferestrei. Insa iar, dorintele mele azi nu au prioritate. Trebuie sa merg nu stiu unde, sa ma mai vad nu stiu cu cine, iar sa ma pup, sa zimbesc, sa par bucuroasa tare.

Localul in care intrasem imi parea cunoscut, cu toate ca nu mai fusesem aici. Si eram categoric impotriva petrecerii acelei seri in galagie si agitatie. Lume nu prea multa, pe masute ardeau luminari, lumea s-a dovedit a-mi fi cunoscuta, cu toate ca personal nu-i cunosteam pe toti. Interesant, si ce va urma… Imi vin fetele cochetele, ma pupa, se uita tare straniu la mine, cu o privire intrebatoare. Aha, ceva se pune la cale… Ne-am asezat la o masuta mai indosita, am comandat un Martini si incercam sa intretin conversatii. El disparuse pe un moment, dar nu observasem, caci fetele ma coplesisera cu vorbaraie, despre nimicuri, servici, copii, dadaca. Eu o faceam pe desteapta si dadeam sfaturi de tratamente pentru copii raciti, cu toate ca inca nu-i aveam pe ai mei. Discutia s-a indreptat spre ultimele evenimente politice. Toti erau entuziasmati de schimbarea puterii, cu mari sperante o data cu venirea democratilor in Parlament. Dar pe mine ma obosisera chiar si aceste noutati grozave. Increderea in putere s-a diminuat atit de mult in ultimii ani, ca am devenit anemica fata de tot ce tine de ea. Ma tot uitam la ceas, era deja 9 seara. Ce-as fi dormit acum, in fata simeneului, invelita intr-o plapuma moale, cea care mi-a daruit-o mama la nunta, cu un gust de vin rosu in gura care-ti strapezeste un pic dintii, si cu ginduri albe.

O piesa cunoscuta incepu, si m-am oprit. Era Nae Caramitru si Loredana. Numai ea cinta asa de frumos si numai la ea am auzit piesa „Buna seara iubite”. Nu ma asteptam in localuri de genul asta s-o puna pe Loredana. La un moment dat, ea incepu sa vorbeasca si sa felicite pe cineva. Numele meu??? Nu se poate. Loredana in carne si oase aici? Pentru mine? Nu, visez. Da, visez….

Lasati-ma sa visez in continuare…

Loredana a cintat toate piesele ei arhicunoscute stiute pe de rost, si autograf mi-a lasat, si a facut un chef de zile mari. Eu nu mai tinjeam dupa simineu, vin si pace. Eram in euforie

Lasati-ma sa visez…

I like Jurga

I discovered Jurga during the Bjork concert. She played at the opening of the grand show. Jurga was so elegant, so strong and so feminine. The public was singing together with her and you could feel their love for Jurga. Lithuanian seemed to be sweeter and people warmer. I was impressed and I started to look for who she is. I was lucky to receive as a present a CD with Jurga from my very good Lithuanian friends. Thus, my travel back home was filled with good music and memories about Lithuania. I will always keep in my heart these great days in Lithuania with good friends, lakes and rivers, forests and parks, a very good, easy and free life.

Strangely or not, but at the end of my experience in Lithuania I started to like more and more the food, weather, landscapes, people and in the end this sincere and tender music.

If I would be able to write poems and sing songs to show my love and gratitude for this amazing country, I would do it through Jurga’s songs.

Here are two of my favorite, heart-touching songs.

I’ve seen it all, I’ve seen Bjork!

El s-a apropiat de ea si a intrebat-o:

-Tu nu poti vedea?

Ea si-a scos ochelarii, ia aruncat in neant si i-a raspuns:

(secventa din filmul „Dancing in the Dark“)

Am fost la concertul lui Bjork. Am stat 5 metri distanta de ea, si pot spune ferm: I‘ve seen it all!

Bjork a rupt, la propriu si la figurat.

Concertul asteptat cu mult entuziasm in sfirsit a avut loc. Iar pentru un concert de-o asemenea anvergura a fost aleasa si o locatie pe masura. Scena a fost instalata in mijlocul unui parc imens. In jur copaci zvelti si verzi prin care s-a lasat o ceata deasa. Un anturaj perfect pentru ce avea sa prezinte Bjork in acea seara.

Bjork a fost exact asa cum mi-am imaginat. Firava, puternica, nebuna, expresiva, iar emotiile traite de ea erau transmise inzecit catre public.

Piesele arhicunoscute erau fredonate de multime. Eram exaltati, simteam la fiecare tonalitate furnicaturi pe sub piele. Iar la piesa Unravel, nu am putut sa-mi stapinesc lacrimile, am plins ca un copil de fericire, de tristete, de toate.

Avalansa de emotii puternice traite in acele clipe m-au facut sa nu realizez timpul care s-a scurs cu o mare repezeala. In acelasi timp, credeam ca placerea de a o savura pe Bjork a durat decenii.

In drum spre casa am incercat sa ne impartasim emotiile, insa erau prea puternice ca sa mai putem vorbi…

O zi in Kernave

In sfirsit am ajuns si noi in Kernave. Dupa aproape un an de sedere in Vilnius (a treia si actuala capitala a Lituaniei), vizitare de trei ori a oraselului Trakai (a doua capitala a Lituaniei), a venit rindul sa vedem si prima capitala – Kernave.

Kernave, la prima vedere pare a fi un satuc, bine ingrijit, cu case foarte frumoase rustice vopsite in culori calde, cu flori in ograda si diverse decoratii. De fapt este un orasel. Prin ce se destinge Kernave de celelalte localitati din Lituania – aici poti vedea dealuri! Pentru un moldovean aceasta notiune de „dealuri” nu inseamna nimic, cind esti in Moldova. Insa, dupa 10 luni sa vezi doar ses, un delusor ca cel din Kernave ti se pare incredibil. Si cind mai urci pe el si vezi orizontul foarte departe crezi pe citeva clipe ca esti in Moldova. In Moldova, de care ni s-a facut tare dor.

De ce am mers la Kernave doar acum? Pentru ca toata lumea ne spunea ca nu are sens, si chiar zimbeau cind ziceam ca vrem sa mergem incolo. WRONG!!!

Am decis sa mergem acum cind aveau loc manifestatii dedicate zilei incoronarii unicului Rege Lituanian, Mindaugas. Asa ca tot Vilniusul si nu numai pentru citeva zile si-a mutat resedinta in aceasta localitate.

A fost tare frumos. Cel mai mult mi-au placut rochiile fetelor si costumele baietilor, din in natural, si dupa mine, modele ce se poarta si acum, foarte comode. Doinele lor, melodioase, nu am mai auzit asa cintece, batai la sabii caraghioase pentru a cuceri inima unei fete (inscenate desigur), etc.

Mi-a mai placut privelistea, peisajul, aceeasi lume binevoitoare. Am baut duonos gira (cvas de piine) si am mincat Kibinai (bucate tataresti).

Ah, si cel mai bun pentru mine, mai putin bun pentru Alex, el sarmanul fiind tare alergic la florile de cimp, a fost sa tin eu aparatul in mina si sa fac zeci de poze! Iata doar citeva:

Me, sleeping

Ipostaza mea din aceasta vara.

Erasmus se termina

Au intrat în viața ta. Te-au ținut cu ochii deschiși pînă noaptea tîrziu povestindu-ți lucruri pe care nicăieri altundeva nu le vei putea citi sau auzi.

V-ați plins pe umeri de dorul celor de acasă.

V-ați povestit toate secretele, speranțele, of-urile.

Ți-au intrat în suflet, pînă tare, tare adînc, iar acum… în fiecare zi se face tot mai pustiu…

Cel mai dureros e faptul ca nu știi dacă-i vei mai revedea vreodată…