Descoperindu-l pe Matei Visniec

Sotul meu a stiu ce carte sa-mi bage sub miini cind am trecut ultima data pe la Diverta. Lucru pentru care ii multumesc

Voi reproduce mai jos, citeva fragmente din Nina sau despre fragilitatea pescarusilor impaiati celor pentru care lectura este un deliciu.

Despre plecare

“Iata, in sfarsit, ziua plecarii, toata lumea s-a adunat sa-mi spuna la revedere, ii imbratisez pe toti, imi iau valiza si plec, ma indepartez de casa in care m-am nascut, de locul in care am trait, ma indepartez de trecut pentru a-mi incepe prezentul, pentru a-mi trai visul atat de mult asteptat, plecarea, pentru a-mi incepe calatoria la care am visat, calatoria visurilor mele. In timp ce ma indepartez insa, sunt cuprins de o usoara angoasa, faptul ca m-am rupt fizic de casa in care am trait parca nu e suficient, mai am o  usoara senzatie ca o parte din mine a ramas acolo, mi se face chiar frica, nu cumva doar visez ca am plecat? Intorc capul ca sa mai privesc o data casa devenita o iluzie, un punct la orizont, toti ai mei sunt in continuare acolo, in fata casei, niste batiste mici albe care se agita, tata, mama, fratii, surorile, niste puncte albe, dar acolo, continua sa-si ia ramas-bun de la mine in timp ce ma indepartez de ei si devin si eu, pentru ei, un punct minuscul care isi tareste o valiza minuscula spre linia orizontului. Pasesc cu indarjire, inaintez, ma indepartez de trecut si de casa din care toata lumea ma priveste inca, dar ceva, ceva ma nelinisteste. Oare ma indepartez cu adevarat sau doar ne estompam intr-un vis pe care il avem impreuna? Nu stiu, nu mai stiu, in orice caz simt ca fac un anume efort fizic, simt ca sunt in miscare, dar ma tem ca de fapt ma misc ca intr-un vis, intr-un fel de ceata deasa. Si totusi merg, simt o oboseala reala, oboseala nu este o iluzie, este dovada ca nu visez. Desi, uneori, anumite vise, mai ales cand se transforma in cosmaruri, ne dau aceeasi senzatie de oboseala, ne epuizeaza, desi suntem intinsi in pat si nu facem nici cel mai mic gest… Acum sunt foarte departe, departe de tot, de fapt merg de trei zile. A fost visul meu sa plec, sa-mi parasesc casa si locul in care m-am nascut, sa fug de fapt, numai ca, lucru extrem de ciudat, cu cat ma indepartez mai mult de cei de care am vrut sa fug cu atat am sezatia ca de fapt ma aflu pe drumul de intoarcere… Oare ma indepartez cu adevarat sau sunt pe cale sa ma intorc acasa? Sau poate ca doar ma invart in cer si de fapt nu fac decat sa trasez cercuri din ce in ce mai mari, si apoi din ce in ce mai mici, in jurul casei mele, locul pe care il urasc cel mai mult in lume, dar pe care il port totusi iremediabil in mine, in fiinta mea, pentru ca el nu ma paraseste niciodata… Cum sa te indepartezi de un punct pe care il porti fara incetare in tine, cum sa te indepartezi de un centru al lumii care esti de fapt tu insuti? Orice calatorie este o deplasare in cerc, cum sa indepartezi in aceste conditii de centrul cercului?”

Despre case

“Casele sunt ca si femeile, adica simti sau nu simti dorinta de a le locui …  “

Despre revolutii

“Revolutiile n-au adus niciodata la nimic… Singura revolutie pe care umanitatea ar trebui sa o faca este sa-i convinga pe oameni sa fie mai umani.”

Despre societate

“O societate noua se construieste tot asa cum se creste un copil… trebuie timp, trebuie rabdare, nu poti sari etapele.”

Sper ca aceste fragmente va vor inspira in cautarea cartilor scrise de Visniec. Lectura frumoasa!

Oglinda

In lumina diminetii, inca transparenta si pura totul pare altfel…

Primele clipe matinale, dusata, pieptanata, cafeinata, trag o privire in oglinda sa fac cunostinta cu omul din mine. Cine sunt eu voi cauta inca o viata intreaga. Sau cine cred ca sunt. Pe cind ceea ce vede ochiul liber nu poate fi nici tainuit, cosmetizat sau parfumat. Asa se face ca in goana dupa timp rar se intimpla sa ma opresc, sa vad, s-ascult, sa dau ascultare.

Am observat ca nuditatea din oglinda pare mai intriganta decit haina la care te uiti sa examinezi daca are vre-o cuta. M-am oprit sa vad unde am ajuns si de unde. Parca daunazi eram o “tandra si firava fiara”, sau credeam asa…. Acum insa, vad un trup de femeie matura, sau doar imi pare.

Vad pentru prima data un corp care-mi place; cu celulita, citeva kilograme in plus, cu forme mai rotunde, mai pronuntate, mai altele decit le vedeam pina acum. Citeva riduri incep sa se pronunteze in coltul ochilor si la marginea gurii.

Incet dar sigur, pasesc in timpul impacarii cu sine si cu ceea ce se arata in oglinda…

Telenovela pe scara mea – sau viata copiilor lasati singuri in Moldova

Sabrina este vecina mea. Are doar 14 ani si de 3 ani de cind locuiesc in acest apartament niciodata n-am vazut-o pe maica-sa, doar bunica vine o data pe an pentru citeva saptamini pentru a face ordine in relatiile cu vecinii. Caci de Sabrina au grija vecinii. In primul an o vizita zilnic o vecina de la etajul de sus. Ultimii doi ani ingrijirea Sabrinei i-a fost incredintata altor vecini de pe etaj, Valea si Jenea. Cheochea Valea, care ii mai este si nana de botez, spala scarile si face curatenie in farmacia de jos. Cheochea Valea este o femeie uscativa, piele si os, uneori ma mir ca mai are puteri sa munceasca diminetile. Cind merg pe linga ea o salut si ea imi raspunde respectuoasa la binete. Insa cind stau in odaie, ii pot auzi urletele ragusite la nepot, la Sabrina, la fiica-sa. Fiica-sa, Jenea, probabil e de virsta mea. Are un copil de vreo 3 ani. Jenea sta acasa, urla la maica-sa, la copil, se cearta cu vecinii, fumeaza, bea, se distreaza cum poate. Primele cuvinte sau mai bine zis sunete care le-a invatat copilul Jenei au fost urlete. Copilul asta nu stie sa vorbeasca nici acum, el tipa. Vrea ceva, tipa, nu-i place ceva, tot tipa.

Asa dar, acum citeva saptamini a venit bunica. Este o doamna in virsta, care vorbeste in romana cu accent italian, si dese ori nu gaseste cuvintele potrivite si le spune in italiana. Marina ii spune. Ea arata bine, insa are un caracter de fier, toti vecinii se tem de ea. Daca ai nimerit in fata ei cu vre-un pacat, iti poate trimite un blestem gras ca ai patito pentru toata viata. De chea Mariana mai bine sa te tii departe. Marina a venit acasa sa pregateasca toate actele necesare Inei, mama Sabrinei, pentru a se marita cu un italian, si poate, poate, isi va revedea copilul care deja e fata mare. Marina mi-a batut intr-o seara la usa sa ma intrebe daca as putea sa am grija de Sabrina, ea ma plateste, insa vrea sa stie ca cineva de nadejde are grija de nepoata sa. Ca spurcashiunea de Jenea a numit-o debila si batrina, si proasta, si betivanca. Marina plingea, sau incerca sa plinga, caci nu-i vedeam lacrimile. Era beata. Sabrina statea in pragul usii si se inabusea in plins. Plingea pentru ca ii era ciuda ca bunica a fost numita batrina si proasta, si debila, sau pentru ca ii parea rau ca nu vor mai fi prieteni cu vecinii betivi si degradati, sau ii este mila de ea. Si eu as fi plins. I-am explicat Marinei ca noi stam acasa foarte putin timp, doar diminetile si serile tirziu si ca nu avem cum s-o ajutam si ca ne pare rau. Marina a spus ca pacat, noi suntem asa oameni buni si intelegenti, nu ca Valea cu fiica-sa. Sabrina nu stiu ce i-a urlat bunicasei in replica. Vocea Sabrinei devenise si ea ragusita ca cea a Valei si a Jenei. In acel moment mi-o amintisem pe Sabrina cind am vazut-o prima data, acum 3 ani, era micuta si rusinoasa si tare dulce. Acum e alt copil. Ma intrebam, oare cum se simte maica-sa care n-a vazut-o de atitia ani. Sabrina are de toate – iPod, Mobil cu toate navaroatili, si haine multe de firma, si mai are si aere, aere de copil cu parinti in Italia. Anul acesta alti vecini vor avea grija de ea, ii vor gati mincare si o vor bate la cap sa-si faca lectiile, insa daca acestia nu fac ceva la locul lor ea le va tipa cu un ton autoritar ca bunica mea va plateste, asa ca fiti draguti cu mine.

Cersetorii, ce facem cu ei?

De doua ori pe zi sau poate si mai des, am marea ‘fericire’ sa merg pe subterana de pe Ismail. Reusesc sa-mi ‘parfumez’ haina si parul cu miros de placinte cu varza, de bors si de soleanca, sa stau la coada asteptind sa se faca loc si pentru un sufletel mic ca al meu ca sa pot trece mai departe. Daca in lumea normala in orele de virf oamenii se grabesc, la noi toti merg agale si se intind pe tot spatiul nepermitindu-ti sa-i depasesti. Mai apoi, coborind si ridicind scarile sunt intilnita de garmoshka noului cersetor, de tinara mama cu copil in brate ce sta pe scari cersind si ea, de un alt cersetor ce-si demonstreaza iscusit burta iesita tare ciudat din corp, un altul fara miini, altul fara picioare, o batrina cuminte si tare trista, un batrinel cu ochelari ce are mereu in fata sa citeva mere ce sunt folosite pentru a tine banii adunati ca sa nu fie luati de curentii de aer sau mai stiu eu de cine. Trec asa si ma gindesc, oare daca in fiecare zi as lasa cite 50 de banuti sau un leu la fiecare, cu cit s-ar elibera portofelul meu lunar? La vreo 200 de lei. Sa zicem ca alti 50 de oamenii ar fi la fel de marinimosi si ar scoate si ei din bugetul lunar vreo 200 de lei. Se aduna deja 10.000. Respectiv, fiecarui cersetor i-ar reveni lunar 1428 de lei, or salariu mediu pe economie.

Acuma, eu as prefera sa dau din salariu meu lunar vreo 300 de lei unui azil special format pentru asa categorii de oameni. Acolo ei sa aiba posibilitatea sa ia 3 mese, sa aiba conditii normale de igiena (dus, baie, veceu) si servicii medicale de stricta necesitate. Oare se vor duce aceste persoane la asemenea centre, sau vor prefera sa stea in continuare pe soare si ger pe scarile subteranelor cersind? Nu de alta, dar vazind in fiecare zi asemenea imagini ti se taie un pic din buna dispozitie cu care te-ai pornit de acasa, ti se creaza mila, dispret, rautate, bunatate, un val de sentimente cu care nu poti face nimic, care te fac cu timpul sa devii rece si inuman la greutatile celor mai tristi ca tine. Nu vreau sa devin de piatra, vreau sa ajut, dar nu prin a da 1 leu unui cersetor zilnic, dar prin a sti ca acel leu chiar va aduce un bine si nu va imbogati anumiti pesti ce se roiesc in jurul lor si colecteaza venitul zilnic.

Nu vreau sa dau intrebari retorice de tipul: Ce face statul pentru asemenea categorii de oameni. As vrea sa stiu in schimb daca exista deja asemenea centre de ajutor pentru cei fara casa (cersetori) si daca as putea eu, cetatean obisnuit sa contribui si de ce nu, sa fac o mica campanie pentru a aduna in jurul acestor centre cit mai multi cetateni obisnuiti.

Cosmar sau realitate?

Noaptea trecuta am avut un cosmar. Parca nasteam o placenta in loc de copilul mult asteptat, iar medicii intirziau sa vina. Eu ma chinuiam. Strigam ajutor. Nimeni nu venea sa ma sustina. M-am trezit… M-am uitat in jurul meu si am realizat ca a fost doar un vis urit.

Pe parcursul zilei ma intrebam oare de ce-oi fi visat asa de urit?

Apoi, mi-am adus aminte de stirea ce-o vazusem recent la ProTv in care o mama ce a asteptat 8 ani copii, a avut un avort spontan, iar medicii nu doar ca nu au putut s-o ajute sa-si salveze gemenii, dar si-au aratat indiferenta totala fata de caz. De parca e atit de usor sa ramii insarcinata ca sa te resemnezi la fel de usor ca ai pierdut acesti copii mult doriti? Apropo, la asta se mai adauga o alta stire recenta unde se spune ca 1/4 din cuplurile tinere au probleme de fertilitate.

Ce se aude cu 3 copii per familie: unul pentru mama, altul pentru tata, si al treilea pentru patrie?

Si cum vrea statul sa vrei si sa poti aduce pe lume copii cind:

1. Sistemul de sanatate precar nu incurajeaza, nu ajuta, si nici nu este interesat ca cuplurile tinere sa poata sa aduca pe lume copii intr-un mediu favorabil, unde mama sa nu cerseasca asistenta medicilor, sa nu fie nevoita sa dea mita, sau in cazuri si mai grave nici sa nu stie cui sa dea mita ca sa fie ingrijita la un nivel corespunzator, la un nivel UMAN.
2. Sistemul social unde tinara mama primeste DOAR 20% din salariu indemnizatie pentru copil, cind in multe state europene, deja, indemnizatia este de 100%.

Lista poate continua. Insa ma voi opri aici pentru ca nu am vrut sa vin cu critici inutile fata de acest sistem in care traim. Am realizat doar ca gindul la revenirea mea in tara imi transforma deja somnul in cosmar, pe cind realitatea pe care o voi intimpina pe loc, sunt sigura, va fi mult mai cruda.

You know you’ve been in Lithuania too long, when …

(Pentru cei ce vor sa stie in linii mari cum e perceputa viata de aici de catre straini, cititi mai jos, in mare parte este adevarat. preluat de pe un grup de pe facebook)

You know you’ve been in Lithuania too long, when …
you only eat in restaurant-chains, which start with Čili

you put ketchup on your pizza and think that’s the way Italians do it

half of your friends disappear to work in the British Isles or Scandinavia or the United States and you think that’s normal

you have become tired of explaining to your friends and relatives at home, that you are a.) not in Latvia b.) not in Russia and c.) Riga isn’t the capital of the Baltic

with a meal you drink either beer or tea

basketball has become the most important thing in your life

there is only one beer for you: Švyturys Extra

half of the population working as “managers” seems reasonable to you

tall blonde beauties in short skirts are nothing special for you anymore

during winter, instead of looking for a thermostat to adjust the temperature in your room, you just open the window

you learned everything about the glorious Lithuanian language, and now you get angry about ignorant people denying the existence of a Lithuanian language or, worse, consider it some branch of Slavic languages

you’ve learned the hard way that a triangle means women’s toilet and a triangle upside down means men’s

during a long night of partying you went out pissing in the cold streets because there was only one unisex toilet in the whole pub

you think drunkards shouting at you in Russian are a normal part of life

when you enter a bus and there is no strange smell you think there’s something wrong

buses without antennae seem awkward to you

anything goes wrong you blame the Russians, or the Polish or the rest of the world

you think hot chocolate means melted chocolate and you love it

you see someone smiling in public, you think: well, a bloody foreigner

a meal for you must contain either potato or meat, but usually both

you start leaving out the articles, even in English and your native language

you become scared meeting big old babushkas in furs, because they trample down everything in their way

you are afraid crossing a street, especially at zebra crossings or traffic lights

you feel guilty entering a flat wearing your shoes

you consider cranberry the best flavour for water, juice and vodka

you think beer is a soft drink not an alcoholic beverage, only vodka is

going to the opera, the concert hall or the theatre is just a usual thing to do in the evenings

forenames like Christmas’ tree, mermaid, amber or wind seem normal to you

everything 50m above sea-level seems like a mountain

you start counting the ground floor as first floor

someone, you haven’t known for more than three years, talks to you, you try to get rid of him as soon as possible

you got a one centimetre haircut, bought a fake leather jacket and a black cap (if you are male) OR: you bought a skirt at the size of a belt and don’t leave the house without tons of make-up (if you are female)

you consider smoked pig’s ears a tasty beer snack

you love the Baltic Sea and go swimming there at nearly any temperature

you love going to the Sauna, but always leave your trunks/bikini on

for you, garlic has become an ingredient just like salt or pepper

you consider Lithuania the best and worst place on earth – at the same time

you teach everybody that in medieval times the Lithuanian Duchy ranged from the Baltic to the Black Sea

you put an “as”, “a” or “is” at the end of foreign names, so you can conjugate them

you carry around five cell phones and several cards from eight different phone-companies, so that you always get the best price.

You consider fastening your seatbelt a sign of weakness and are not surprised if a car hasn’t seatbelts at all.

In your eyes Coca Cola is the unhealthiest drink in the world and that drinking lots of beer, sugary juice and bread drink prolongs your life

you haven’t seen a bright sky for months and you don’t miss it anymore

you consider rain the normality and sunshine a special weather phenomenon

Serenata espanola

O zi lunga si frumoasa, cu toate cele patru anotimpuri prezente, mai putin poate iarna. Dupa un cocktail de fructe racoritor, seara, la o vorba cu o buna prietena, te urci in troleu, iai loc, si-ti scoti cartea La priemiére gorgée de biére; et autres plaisirs minuscules.

La urmatoarea statie urca un grup de tineri frumosi, ispanici, cu o ghitara, si-ti fac seara si mai frumoasa cintindu-ti in hermosa espanol pina la statia terminus.

Canto al pie de tu ventana
Pa’ que sepas que te quiero
tú a mí no me quieres nada
pero yo por tí me muero.

In aceste clipe crezi ca ai fost catapultat undeva in sudul Spaniei.

Erasmus se termina

Au intrat în viața ta. Te-au ținut cu ochii deschiși pînă noaptea tîrziu povestindu-ți lucruri pe care nicăieri altundeva nu le vei putea citi sau auzi.

V-ați plins pe umeri de dorul celor de acasă.

V-ați povestit toate secretele, speranțele, of-urile.

Ți-au intrat în suflet, pînă tare, tare adînc, iar acum… în fiecare zi se face tot mai pustiu…

Cel mai dureros e faptul ca nu știi dacă-i vei mai revedea vreodată…