Archive for the ‘diverse’ Category

M-am saturat de imbratisari false!

iulie 10, 2009

kiss-and-hugCind eram in mediul international, asistasem intr-o zi la o discutie intre niste poloneze, care se revoltau ca italienii nu se pupa pe obraz cu sunet. Daca te pupi pe obraz, atunci chiar trebuie sa te pupi, tot cu sunet si saliva! Nu doar asa, niste gesturi, mua, mua, pup, pup, si la re vedere! La fel si cu imbratisarile, daca te cuprinzi, atunci chiar te cuprinzi, sa simti omul cela pina in maduva oaselor, si sa transmiti prin imbratisare ceva…

Ma obisnuisem sa ma pup cu totii, de trei ori pe obraz, si sa-i si cuprind ca la carte. Cu atit mai mult ca fiind printre straini, imbratisarile te fac sa te simti nu stiu cum mai aproape de oameni. Ma pupam si ma cuprindeam cu toti colegii si prietenii, care erau muuulti si diferiti, si-mi era parca mai cald in suflet! Dintre toate natiile, cred ca doar cu chinezii nu m-am pupat si cuprins.

Apoi iata, in Moldova, am descoperit ca oamenii se imbratiseaza si se pupa nu stiu cum fals. Apropierile astea de obraz, care nici a pupatura nu seamana, doar un schimb de fonduri de ten poate. Iar imbratisarea, care ar insemna apropiere, de fiecare data parca imi face semn ca ‘ai grija, fii mai distant de mine’.

Ce dor mi-e de-o imbratisare adevarata de prieten!

P.S. Apropo, ceea ce a relatat daunazi ceziceu este exact situatia cu pupatul si imbratisatul pe meleagurile noastre, care parca-s tot de sorginte latina…

Cupa presedintelui – o alta aberatie

iunie 20, 2009

De dimineata am observat ca-s cam prea multi politzai pe Stefan cel Mare. Insa nimeni nu s-a apropiat sa-mi spuna sa nu parchez pe Stefan (intre Bulgara si Armeneasca). Intoarsa peste o ora, vad ca Stefan e curat-curatel, nici zare de masini parcate, inclusiv a mea. Opa…. Vad un politzai, ma apropii si-l intreb ce se intimpla. El un pic fisticit imi zice ca-i cupa presedintelui. Mare brinza!!! (imi zic eu). Si masina mea unde-i? Pai e pe trotuar, si mi-o arata. Si cum ies eu de aici? Pina la 5 seara nu aveti voie. E abia 11. Puteti incerca sa mergeti pe trotuar pina la Armeana si de acolo in jos. Aha, mersi.

Imi zice cineva ce-i cu aberatia asta? Adica in zile normale, biciclistii abia de reusesc sa mearga pe strazile Chisinaului din cauza traficului aglomerat si inexistentei unor benzi special pentru ei, dar cind e cupa, deja soferii sunt pusi sa mearga pe trotuare?

Descoperindu-l pe Matei Visniec

iunie 14, 2009

f63928-Matei-Visniec-Masinaria-Cehov-Nina-sau-despre-fragilitatea-pescarusilor-impaiatiSotul meu a stiu ce carte sa-mi bage sub miini cind am trecut ultima data pe la Diverta. Lucru pentru care ii multumesc :)

Voi reproduce mai jos, citeva fragmente din Nina sau despre fragilitatea pescarusilor impaiati celor pentru care lectura este un deliciu.

Despre plecare

“Iata, in sfarsit, ziua plecarii, toata lumea s-a adunat sa-mi spuna la revedere, ii imbratisez pe toti, imi iau valiza si plec, ma indepartez de casa in care m-am nascut, de locul in care am trait, ma indepartez de trecut pentru a-mi incepe prezentul, pentru a-mi trai visul atat de mult asteptat, plecarea, pentru a-mi incepe calatoria la care am visat, calatoria visurilor mele. In timp ce ma indepartez insa, sunt cuprins de o usoara angoasa, faptul ca m-am rupt fizic de casa in care am trait parca nu e suficient, mai am o  usoara senzatie ca o parte din mine a ramas acolo, mi se face chiar frica, nu cumva doar visez ca am plecat? Intorc capul ca sa mai privesc o data casa devenita o iluzie, un punct la orizont, toti ai mei sunt in continuare acolo, in fata casei, niste batiste mici albe care se agita, tata, mama, fratii, surorile, niste puncte albe, dar acolo, continua sa-si ia ramas-bun de la mine in timp ce ma indepartez de ei si devin si eu, pentru ei, un punct minuscul care isi tareste o valiza minuscula spre linia orizontului. Pasesc cu indarjire, inaintez, ma indepartez de trecut si de casa din care toata lumea ma priveste inca, dar ceva, ceva ma nelinisteste. Oare ma indepartez cu adevarat sau doar ne estompam intr-un vis pe care il avem impreuna? Nu stiu, nu mai stiu, in orice caz simt ca fac un anume efort fizic, simt ca sunt in miscare, dar ma tem ca de fapt ma misc ca intr-un vis, intr-un fel de ceata deasa. Si totusi merg, simt o oboseala reala, oboseala nu este o iluzie, este dovada ca nu visez. Desi, uneori, anumite vise, mai ales cand se transforma in cosmaruri, ne dau aceeasi senzatie de oboseala, ne epuizeaza, desi suntem intinsi in pat si nu facem nici cel mai mic gest… Acum sunt foarte departe, departe de tot, de fapt merg de trei zile. A fost visul meu sa plec, sa-mi parasesc casa si locul in care m-am nascut, sa fug de fapt, numai ca, lucru extrem de ciudat, cu cat ma indepartez mai mult de cei de care am vrut sa fug cu atat am sezatia ca de fapt ma aflu pe drumul de intoarcere… Oare ma indepartez cu adevarat sau sunt pe cale sa ma intorc acasa? Sau poate ca doar ma invart in cer si de fapt nu fac decat sa trasez cercuri din ce in ce mai mari, si apoi din ce in ce mai mici, in jurul casei mele, locul pe care il urasc cel mai mult in lume, dar pe care il port totusi iremediabil in mine, in fiinta mea, pentru ca el nu ma paraseste niciodata… Cum sa te indepartezi de un punct pe care il porti fara incetare in tine, cum sa te indepartezi de un centru al lumii care esti de fapt tu insuti? Orice calatorie este o deplasare in cerc, cum sa indepartezi in aceste conditii de centrul cercului?”

Despre case

“Casele sunt ca si femeile, adica simti sau nu simti dorinta de a le locui …  “

Despre revolutii

“Revolutiile n-au adus niciodata la nimic… Singura revolutie pe care umanitatea ar trebui sa o faca este sa-i convinga pe oameni sa fie mai umani.”

Despre societate

“O societate noua se construieste tot asa cum se creste un copil… trebuie timp, trebuie rabdare, nu poti sari etapele.”

Sper ca aceste fragmente va vor inspira in cautarea cartilor scrise de Visniec. Lectura frumoasa!

Oglinda

mai 27, 2009

In lumina diminetii, inca transparenta si pura totul pare altfel…

Primele clipe matinale, dusata, pieptanata, cafeinata, trag o privire in oglinda sa fac cunostinta cu omul din mine. Cine sunt eu voi cauta inca o viata intreaga. Sau cine cred ca sunt. Pe cind ceea ce vede ochiul liber nu poate fi nici tainuit, cosmetizat sau parfumat. Asa se face ca in goana dupa timp rar se intimpla sa ma opresc, sa vad, s-ascult, sa dau ascultare.

Am observat ca nuditatea din oglinda pare mai intriganta decit haina la care te uiti sa examinezi daca are vre-o cuta. M-am oprit sa vad unde am ajuns si de unde. Parca daunazi eram o “tandra si firava fiara”, sau credeam asa…. Acum insa, vad un trup de femeie matura, sau doar imi pare.

Vad pentru prima data un corp care-mi place; cu celulita, citeva kilograme in plus, cu forme mai rotunde, mai pronuntate, mai altele decit le vedeam pina acum. Citeva riduri incep sa se pronunteze in coltul ochilor si la marginea gurii.

Incet dar sigur, pasesc in timpul impacarii cu sine si cu ceea ce se arata in oglinda…

Dimineata

martie 17, 2009

Ceasul suna la 6. E prea dimineata, vreau sa mai dorm. Mai prelungesc visul impletit cu nume din bloguri, Sara, who is Sara? La 6.15 ma trezesc. Am o zi lunga, trebuie sa le reusesc pe toate. Imi pun cafeaua la fiert, lavazza la ibric, cea mai buna. Urmaresc pe geamul din bucatarie inghesuiala hulubilor la semintele aruncate de catre cineva de la etajul de mai sus. Intotdeauna m-a frapat sa urmaresc cum se arunca hulubii la seminte, coji, farimituri, orice, sa manince… Celalalt geam din odaie da intr-un parc micut. E frumos sa privesti in orice anotimp, insa nu si iarna. De cum se incalzeste, in parc ies mamici cu bebelusi, iar spre seara tineri indragostiti, care stau unul peste altul pe bancile parcului (in tineretea mea, nu ne permiteam sa stam asa. Sa fi imbatrinit atit de mult ?) Noaptea, aici e locul de intilnire a celor care au de lamurit ceva. Spre 12, 2 noaptea poti auzi urlete, amenintari, uneori impuscaturi. Dimineata e plin cu sticle, iar spre ziua, deja e navalit de copilasii dornici sa se joace… Cine stie, poate unii dintre ei, peste citiva ani isi vor petrece si noptile aici pentru ‘razboare’.

E foarte devreme. Doar de weekenduri am posibilitatea sa savurez dimineata cafeau fara sa ma grabesc. Iata ca si azi, ca niciodata, imi beau cafeaua in liniste, negrabindu-ma nicaieri. Imi zic sa-mi calc in sfirsit perechea de pantaloni care n-am purtat-o toata iarna, pentru ca pur si simplu imi era lene sa-i calc. Asa voi avea impresia ca sunt intr-o haina noua. Caci dupa cum spunea Nata, atunci cind imbraci o haina noua ai mai multa incredere in tine, te simti mai bine, bla, bla, bla. Nu-i calc de fapt ca sa ma simt nu stiu cum. Aseara am vorbit cu mama, imi povestea ca si-a gasit citeva ore suplimentare sa lucreze atunci cind are liber de la batrina pe care o ingrijeste. Lucreaza la o Ukraineanca. Calca camasi. Mi-a povestit cum zilele trecute a calcat camasi sase ore neintrerupt, fara nicio pauza, cu un fier de calcat foarte greu, cu aburi multi si fierbinti. Iar mie imi este lene sa calc o pereche de pantaloni…

Intotdeauna dupa ce vorbesc cu mama am un sentiment de vinovatie. C-ar fi trebuit sa fac mai multe, sa am afacerea mea, sa cistig milioane si sa pot sa-i dau si mamei vreo mie de euro pe luna sa aiba de cheltuieli.

Incep ora de franceza. Azi invat conditionalul.

Cu o jumatate de ora mai tirziu ajung la birou. Si din acest moment ziua nu mai este nicidecum interesanta. Mi-am zis, de azi voi incepe sa ma trezesc mai devreme, sa am mai mult timp pentru mine, pentru a savura diminetile, comunicarea in timpul micului dejun, si pur si simplu viata. In rutina din birou ai impresia ca nu traiesti, ci esti o masina pe doua picioare, cu capul in calculator, telefon, hirtii, proceduri, birocratie, comunicare ineficienta.

Azi am chef de scris, insa tot despre ce pot scri nu este nici funny, nici interesant, nici sa mentina cititorul captivat. Va rog, daca va plictisiti, nu mai intrati pe acest blog… Atita timp cit ma aflu in Moldova, va promit ca va fi unul pesimist.



Prietenii mei

martie 15, 2009

Copilarie: Diana, Diana, Liuda.

Diana – UK

Diana – MD

Liuda – PT

Ani de liceu: Oxana, Irina, Maya, Clim, Nelly, Vitalie, Ina, Vitalie, Mihai

Oxana, Irina – MD

Maya, Clim, Vitalie – USA

Nelly – CA

Ina – RO

Vitalie – un picior in CA

Mihai – MD un picior in afara

Ani de facultate: Viorica, Diana, Ion, Olea, Valeriu, Natalia, Natalia, Vali, Kat

Viorica – RU

Diana – un picior in CA

Ion, Kat – USA

Olea – un picior in BE

Valeriu, Vali – FR

Natalia, Natalia -RO

Ani post facultate: Lenuta, Angela, Rodica, Liuda,

Lenuta, Angela, Liuda – MD

Rodica – CA

Ani masterat: Lyuda, Nejla, Ruta, Emre, Jaehan, Livia, Andrei, Consuelo

Lyuda – UA

Nejla, Ruta, Jaehan, Livia, Andrei – LT

Consuelo – IT

Emre – TR

10 prieteni ramasi, 23 prieteni imprastiati in lume….

Leapsa – o provocare din partea Malinei

ianuarie 19, 2009

Tocmai dupa o noapte furtunoasa, pe un pat strain, intr-o tara oarecum straina, dupa un drum lung, si in urma unui vis ciudat care m-a facut sa ma trezesc de citeva ori in timpul nopii, gasesc pe site-ul explozii solare o leapsa venita chiar la tanc. Malina ne provoaca, pe fidelii sai cititori, sa scriem despre cea mai nepotrivita persoana cu care ne-am fi pupat in vis. Deci, n-am avut nevoie sa rascolesc adinc in memorie, caci visul il avusem chiar in noaptea trecuta.

Cred ca e cunoscut faptul ca miine e o zi mare in viata mea: sustinerea tezei de master! Asa dar, totul se rezuma la acest eveniment, inclusiv visele. Se facea ca aveam sustinerea tezei, aveam multe emotii, era intuneric, multa zapada, copii care se dadeau cu sania. Si iata ca apare un tip care seamana cu un fost coleg de serviciu, de la care mereu mirosea a transpiratie, avea camasi necalcate, sau calcate doar pe jumatate, nu se prea berbierea, era grasut si josut. Intr-un cuvint, barbatul neviselor mele. Si nu stiu cum a reusit el sa se apropie de mine. Si mai mult, m-a convins sa ma casatoresc cu el. Si in visul acesta, pentru a te casatori cu cineva, nu era nevoie mai intii sa divortezi, puteai merge direct la oficiul starii civile sa inregistrezi casatoria, prin anularea automata a mariajului precendent. Asa dar, am devenit casatorita cu un nou barbat, care incerca sa ma sustina moral pentru evenimentul sustinerii tezei. Sarutul nu a fost prezent, ci doar o curtare destul de ok. Dar, la un moment dat, apare „fostul” sot, care a ramas perplex de fapta mea, si repejor m-a convins sa trec cu mariajul inapoi la el. Doar ca de data asta, deja pentru a te casatori cu un alt barbat, ai nevoie de divort. Si uite ca s-a inceput partea nasoala a visului, in care eu nu reuseam sa divortez de barbatul grasut si josut cu miros urit. Un cosmar, nu alta!

Nu tin minte exact cum a sfirsit visul, sunt sigura insa ca pina la urma am ramas cu omul meu iubit, am sustinut teza cu bine si toti au ramas fericit, mai putin poate baiatul cela.

P.S. Leapsa e transmisa mai departe vizitatorilor blogului meu, precum si celor ce au bloguri: Decolteu, Oxana, Ana, Oleg, Soacra, Vitalie, Ceziceu, Vlada.

Apple Pie Recipe

ianuarie 6, 2009

Deoarece wordpress-ul imi arata ca multa lume ajunge pe blog in cautare de recete pentru apple pie, as vrea sa postez aici receta preluata de pe allrecipes dupa care am invatat sa fac o gustosenie de placinta cu mere de te lingi pe degetele.

INGREDIENTS

Pastry:

  • 1 1/3 cups all-purpose flour
  • 1 pinch salt
  • 1/2 cup butter, softened
  • 1 egg yolk
  • 3 tablespoons cold water, or as needed

Frangipane:

  • 1/2 cup butter, softened
  • 1/2 cup white sugar
  • 1 egg, beaten
  • 1 egg yolk
  • 1 tablespoon apple brandy
  • 2/3 cup ground almonds
  • 2 tablespoons all-purpose flour
  • 4 medium sweet apples – peeled, cored, halved and thinly sliced
  • 1 teaspoon white sugar for decoration
  • 1/4 cup apricot jelly DIRECTIONS
  1. In a medium bowl, stir together 1 1/3 cups of flour and salt. Add the butter, 1 egg yolk and water, and stir until the mixture forms large crumbs. If it is too dry to press a handful together, stir in more water. Press the dough into a ball, and wrap in plastic wrap. Flatten slightly, and refrigerate for at least 30 minutes, or until firm. This part can be done up to three days in advance.
  2. To make the frangipane, cream together the butter and 1/2 cup of sugar in a medium bowl until light and soft. Gradually mix in the egg and the remaining egg yolk one at a time. Stir in the apple brandy. Stir 2 tablespoons of flour into the ground almonds, then mix into the batter. Set aside.
  3. Roll the pastry dough out to about a 12 inch circle on a lightly floured surface. Fold loosely into quarters, and center the point in a 10 inch tart or pie pan. Unfold dough, and press into the bottom and up the sides. Prick with a fork all over, and flute the edges. Return pastry to the refrigerator to chill until firm.
  4. Preheat the oven to 400 degrees F (200 degrees C). Place a baking sheet inside the oven while it preheats.
  5. Spoon the frangipane into the chilled pastry, and spread into an even layer. Arrange the apple slices in an overlapping spiral pattern. Each slice should have one edge pressed into the frangipane until it touches the pastry base, and then overlap the previous slice. Start at the outside edge, and work towards the center.
  6. Place the pie plate on top of the baking sheet in the preheated oven. Bake for 15 minutes, or until the filling begins to brown. Reduce the oven temperature to 350 degrees F (175 degrees C). Bake for another 10 minutes, then sprinkle sugar over the top of the tart. Return to the oven for 10 more minutes, or until the sugar caramelizes slightly.
  7. Cool the tart on a wire rack. A short time before serving, warm the apricot jelly. Add some water if necessary to make it a liquid consistency. Brush onto the tart for a nice shine.

Si aici o poza cu o placinta facuta recent

My Apple Pie

De ce privesc Fabrica de Staruri

ianuarie 6, 2009

Nu am TV, dar fac fel si chip si ma uit la concertele de duminica seara de la Fabrica.

Initial, mi-a fost interesant acest show din alte motive, insa mai tirziu o persoana vorbitoare de romana si rusa, dar se pare ca rusa ii este limba natala, a avut prostia sa rosteasca fraza: Pai este discriminare sa se faca acest show doar in romana! Din motivul asta nici nu ma voi uita la spectacol, iaka!!!, care m-a determinat si mai mult sa urmaresc evolutia participantilor, cresterea lor de la concert la concert, si imbunatatirea capacitatilor lor de exprimare in limba romana coerent si clar.

Asa deci, rusii protesteaza impotriva unui show facut pentru prima data 100% in romana! Va dati seama??? Producatorii probabil nici nu au stiut ca vor atinge un subiect atit de sensibil, care pe mine m-a bucurat de fapt.

Imi amintesc de Moldstar, facut bilingv, asa cum se cade intr-o tara cu populatie majoritara vorbitoare de romana, si culmea, Natalia Cheptene, moldoveanca parca, vorbea cu participantii, si ei moldoveni parca, in RUSA!!!! Cu accent, bineinteles, dar nu asta conta. Important era sa fie rating inclusiv si din partea celor ce nu cunosc limba de stat, caci sunt tare multi la numar, tocmai 6% din populatie (fara ukraineni, gagauzi si bulgari).

Uite ca Fabrica a demonstrat ca se poate. Omului daca ii place, se uita la concert indiferent de limba in care se vorbeste. Si uite ca la primul concert, sms-rile expediate de telespectatori au depasit cu mult numarul celor expediate pentru finala eurovisionului in Moldova din 2008 (informatie din surse confidentiale). Asa dar, rating este.

Sper tare mult ca acest proiect sa fie un model pentru urmatoarele care nu vor intirzia sa apara. Nu va umiliti dragi, prezentatori, producatori, etc. si vorbiti in limba in care va sade mai bine, caci e tare frumoasa.

Poliţiştii sălăţii au împînzit oraşul

noiembrie 26, 2008

De la Botanica pînă la Buiucani, poliţiştii au împînzit oraşul. Cîte un ins la fiecare metru pătrat, manipulau cu bastoanele şi opreau conducătorii auto în stînga şi-n dreapta. Cei care încălcau, nu erau opriţi. Nici maşina cu numere RM care a trecut pe roşu nu a fost oprită. Nici pietonii care traversează pe diagonală pe sub mustaţa poliţistului nu au fost mustraţi.

Pe mine însă m-au oprit. Nu ştiu exact ce anume ia făcut să arăt suspectă, fie maşinuţa mea mică de tot, sau neasortarea culorii roşii a paltonului cu cea a automobilului. Cert este, că nu a fost interesat să-mi verifice actele, mi-a urat în schimb o zi bună. Şi atunci am înţeles. Astăzi misiunea lor este să oprească şoferii grăbiţi pentru a le ura o zi bună.