De ce privesc Fabrica de Staruri

Nu am TV, dar fac fel si chip si ma uit la concertele de duminica seara de la Fabrica.

Initial, mi-a fost interesant acest show din alte motive, insa mai tirziu o persoana vorbitoare de romana si rusa, dar se pare ca rusa ii este limba natala, a avut prostia sa rosteasca fraza: Pai este discriminare sa se faca acest show doar in romana! Din motivul asta nici nu ma voi uita la spectacol, iaka!!!, care m-a determinat si mai mult sa urmaresc evolutia participantilor, cresterea lor de la concert la concert, si imbunatatirea capacitatilor lor de exprimare in limba romana coerent si clar.

Asa deci, rusii protesteaza impotriva unui show facut pentru prima data 100% in romana! Va dati seama??? Producatorii probabil nici nu au stiut ca vor atinge un subiect atit de sensibil, care pe mine m-a bucurat de fapt.

Imi amintesc de Moldstar, facut bilingv, asa cum se cade intr-o tara cu populatie majoritara vorbitoare de romana, si culmea, Natalia Cheptene, moldoveanca parca, vorbea cu participantii, si ei moldoveni parca, in RUSA!!!! Cu accent, bineinteles, dar nu asta conta. Important era sa fie rating inclusiv si din partea celor ce nu cunosc limba de stat, caci sunt tare multi la numar, tocmai 6% din populatie (fara ukraineni, gagauzi si bulgari).

Uite ca Fabrica a demonstrat ca se poate. Omului daca ii place, se uita la concert indiferent de limba in care se vorbeste. Si uite ca la primul concert, sms-rile expediate de telespectatori au depasit cu mult numarul celor expediate pentru finala eurovisionului in Moldova din 2008 (informatie din surse confidentiale). Asa dar, rating este.

Sper tare mult ca acest proiect sa fie un model pentru urmatoarele care nu vor intirzia sa apara. Nu va umiliti dragi, prezentatori, producatori, etc. si vorbiti in limba in care va sade mai bine, caci e tare frumoasa.

Geta la Poarta Pamintului

Pentru ca zice ea, Poarta Pamintului a fost inaintea Portii Raiului.

A fost un spectacol frumos cu o sala plina de prieteni, oameni frumosi, care au aplaudat intreaga seara.

Geta, acompaniata de un Taraf Lautaresc, muzica life, actori, feti frumosi pe cai balai, o poveste de dragoste pe un fundal de muzica lautareasca, rar auzita prin folclorul moldovenesc. Cintarile cautate prin sate uitate de civilizatie au prins tare bine la public.

Unul din putinele momente in care ma pot bucura cu adevarat ca sunt acasa, doar aici poti merge la un asemenea concert!

A, da, si placintele cu brinza oferite de feti logofeti la sfirsitul spectacolului au fost taaare gustoase!

Lasati-ma sa visez

Cind am de scris teze, iese din mine inspiratia care-o cautam de atita timp (in loc de prolog)

In acea zi parca totul se facea impotriva dorintei mele de a serba ziua de nastere in voie, alaturi de cel drag. Nu, telefoane peste telefoane, torte si cafele, la multi ani, la multa sanatate, zimbete, pupaceli, bomboane, ciocolate, sampanie, flori. Eu vroiam doar liniste. Dupa un trimestru super incarcat de lucru, ai vrea cel putin aceasta zi parca nu atit de imporanta, insa oarecum semnificativa, s-o traiesti asa cum iti dicteaza sufletul. Iar sufletul meu vroia pace.

Venise si seara, un marunchi de bucurie ca iata, iata ma voi cocota in casuta mea comoda, imi voi lua salul in spate, un pahar de vin bun si voi sta asa contemplind in fata ferestrei. Insa iar, dorintele mele azi nu au prioritate. Trebuie sa merg nu stiu unde, sa ma mai vad nu stiu cu cine, iar sa ma pup, sa zimbesc, sa par bucuroasa tare.

Localul in care intrasem imi parea cunoscut, cu toate ca nu mai fusesem aici. Si eram categoric impotriva petrecerii acelei seri in galagie si agitatie. Lume nu prea multa, pe masute ardeau luminari, lumea s-a dovedit a-mi fi cunoscuta, cu toate ca personal nu-i cunosteam pe toti. Interesant, si ce va urma… Imi vin fetele cochetele, ma pupa, se uita tare straniu la mine, cu o privire intrebatoare. Aha, ceva se pune la cale… Ne-am asezat la o masuta mai indosita, am comandat un Martini si incercam sa intretin conversatii. El disparuse pe un moment, dar nu observasem, caci fetele ma coplesisera cu vorbaraie, despre nimicuri, servici, copii, dadaca. Eu o faceam pe desteapta si dadeam sfaturi de tratamente pentru copii raciti, cu toate ca inca nu-i aveam pe ai mei. Discutia s-a indreptat spre ultimele evenimente politice. Toti erau entuziasmati de schimbarea puterii, cu mari sperante o data cu venirea democratilor in Parlament. Dar pe mine ma obosisera chiar si aceste noutati grozave. Increderea in putere s-a diminuat atit de mult in ultimii ani, ca am devenit anemica fata de tot ce tine de ea. Ma tot uitam la ceas, era deja 9 seara. Ce-as fi dormit acum, in fata simeneului, invelita intr-o plapuma moale, cea care mi-a daruit-o mama la nunta, cu un gust de vin rosu in gura care-ti strapezeste un pic dintii, si cu ginduri albe.

O piesa cunoscuta incepu, si m-am oprit. Era Nae Caramitru si Loredana. Numai ea cinta asa de frumos si numai la ea am auzit piesa „Buna seara iubite”. Nu ma asteptam in localuri de genul asta s-o puna pe Loredana. La un moment dat, ea incepu sa vorbeasca si sa felicite pe cineva. Numele meu??? Nu se poate. Loredana in carne si oase aici? Pentru mine? Nu, visez. Da, visez….

Lasati-ma sa visez in continuare…

Loredana a cintat toate piesele ei arhicunoscute stiute pe de rost, si autograf mi-a lasat, si a facut un chef de zile mari. Eu nu mai tinjeam dupa simineu, vin si pace. Eram in euforie

Lasati-ma sa visez…

Radio Orhei Rulz

De fiecare data de cum trec de codrii Orheiului in timp ce ma indrept spre casa parinteasca, ma pun pe cautat frecventele 101.6FM ale Radio Orhei pentru a-i asculta cu mare drag pe baietii si fetele cu o dictie de invidiat chiar si pentru cei mai progresisti DJ de la radiourile chisinauniene. Muzica selectata cu mult gust mi-aduce aminte cu nostalgie de timpurile liceene. De timpurile cind plina de naivitate copilareasca dar si multa initiativa si dorinta de a realiza ceva extraordinar, am initiat un ziar pentru liceul in care invatam, producerea caruia a continuat si dupa plecare mea la facultate.

Acum, la Orhei sunt editate citeva ziare locale, este un radiou local, iar ceea ce se face e facut cu mult profesionalism si daruire. Simt o oarecare nostalgie si invidie chiar. Am preferat orasul mare pentru mai multe oportunitati, pe cind in acest orasel mic, plin de istorie si pentru care port o dragoste aparte, puteam face probabil mult mai mult. Mi-ar fi interesant sa ma intilnesc cu baietii de la radio, poate imi sunt fosti colegi de liceu, cu toate ca nu le recunosc vocile. As vrea sa stiu ce simt ei. Sunt multumiti de ceea ce fac? Ce idei noi au pentru dezvoltarea programelor? Cu ce probleme se confrunta? Cu ce as putea sa-i ajut? Multe intrebari, la care sper intr-o buna zi sa pot gasi un raspuns la o ceasca de cafea.

I like Jurga

I discovered Jurga during the Bjork concert. She played at the opening of the grand show. Jurga was so elegant, so strong and so feminine. The public was singing together with her and you could feel their love for Jurga. Lithuanian seemed to be sweeter and people warmer. I was impressed and I started to look for who she is. I was lucky to receive as a present a CD with Jurga from my very good Lithuanian friends. Thus, my travel back home was filled with good music and memories about Lithuania. I will always keep in my heart these great days in Lithuania with good friends, lakes and rivers, forests and parks, a very good, easy and free life.

Strangely or not, but at the end of my experience in Lithuania I started to like more and more the food, weather, landscapes, people and in the end this sincere and tender music.

If I would be able to write poems and sing songs to show my love and gratitude for this amazing country, I would do it through Jurga’s songs.

Here are two of my favorite, heart-touching songs.

I’ve seen it all, I’ve seen Bjork!

El s-a apropiat de ea si a intrebat-o:

-Tu nu poti vedea?

Ea si-a scos ochelarii, ia aruncat in neant si i-a raspuns:

(secventa din filmul „Dancing in the Dark“)

Am fost la concertul lui Bjork. Am stat 5 metri distanta de ea, si pot spune ferm: I‘ve seen it all!

Bjork a rupt, la propriu si la figurat.

Concertul asteptat cu mult entuziasm in sfirsit a avut loc. Iar pentru un concert de-o asemenea anvergura a fost aleasa si o locatie pe masura. Scena a fost instalata in mijlocul unui parc imens. In jur copaci zvelti si verzi prin care s-a lasat o ceata deasa. Un anturaj perfect pentru ce avea sa prezinte Bjork in acea seara.

Bjork a fost exact asa cum mi-am imaginat. Firava, puternica, nebuna, expresiva, iar emotiile traite de ea erau transmise inzecit catre public.

Piesele arhicunoscute erau fredonate de multime. Eram exaltati, simteam la fiecare tonalitate furnicaturi pe sub piele. Iar la piesa Unravel, nu am putut sa-mi stapinesc lacrimile, am plins ca un copil de fericire, de tristete, de toate.

Avalansa de emotii puternice traite in acele clipe m-au facut sa nu realizez timpul care s-a scurs cu o mare repezeala. In acelasi timp, credeam ca placerea de a o savura pe Bjork a durat decenii.

In drum spre casa am incercat sa ne impartasim emotiile, insa erau prea puternice ca sa mai putem vorbi…

Serenata espanola

O zi lunga si frumoasa, cu toate cele patru anotimpuri prezente, mai putin poate iarna. Dupa un cocktail de fructe racoritor, seara, la o vorba cu o buna prietena, te urci in troleu, iai loc, si-ti scoti cartea La priemiére gorgée de biére; et autres plaisirs minuscules.

La urmatoarea statie urca un grup de tineri frumosi, ispanici, cu o ghitara, si-ti fac seara si mai frumoasa cintindu-ti in hermosa espanol pina la statia terminus.

Canto al pie de tu ventana
Pa’ que sepas que te quiero
tú a mí no me quieres nada
pero yo por tí me muero.

In aceste clipe crezi ca ai fost catapultat undeva in sudul Spaniei.

Reggae

Stiu ca aveti problemele voastre, va confruntati cu rutina ucigatoare, eu totusi va voi scrie desprea viata mea lejera de aici

Ieri am avut o zi plina. Ca de obicei m-am trezit pe la 1. Deja a devenit normal sa ma trezesc la 1 si sa ma culc pe la 3,4 noaptea. Stiu ca nu e bine, dar stiu ca in curind voi reveni la regimul normal. De ce sa nu fie si regimul asta normal? Nu stiu. Cu atit mai mult ca la mine lectiile sunt seara.

Am luat micul dejun pe la 2. Mai stat pe net. Dar cum simbata nu este nimeni online nu am avut cu cine vorbi.

Ieri a fost o zi extraordinara. Soare, cald, toamna. In fata caminului este un teren de baschet. In tara asta toata lumea joaca baschet, pentru ca altceva nu stiu sa joace. Pe terenul asta intotdeauna este cineva cu mingea. De mult imi doream sa joc, nu am facut-o din anul 1 de facultate. Asa ca mi-am luat ghetele si am iesit. Baietii erau lituanieni, stiau sa spuna: ‘sorry’, sa anunte scorul, si sa spuna ‘game over ‘:) Mai mult nu era nevoie. Am jucat vreo 5 partide. Trei le-am cistiga, doua le-am pierdut Super. Mi-am facut bataturi la picioare. Iar azi cind sa ma scol din pat, febra musculara a tinut sa-mi aduca aminte de jocul de ieri Am intrat pe la 7 obosita, chinuita, transpirata. Facut un dus, si iar la net.

Nu stau mult si vine un tip spaniol, care e intotdeauna foarte dragut, si invita pe toata lumea la etajul de sus la “sangrido”, un fel de bautura din vin cu zahar, mere, portocale si inca citeva ingrediente secrete. Baietii aveau vreo 4 sticle, din alea de 5l asa ca sa ajunga pentru toata lumea. Eu aveam o cutie de ciocolate meteorit, pe care inca nu le deschisesem caci nu gaseam momentul potrivit. Oamenilor le-au placut ciocolatele noastre. Asa dar, in holul de pe etajul 4, s-au adunat vreo 70 de oameni plus-minus. Toata lumea vorbeste, ride, se fotografiaza, se socializeaza. O atmosfera nice. La un moment dat cineva aduce o torta cu citeva luminari, si toata comunitatea spaniola incepe a cinta varianta spanioala a ‘happy birthday-compleanos feliz’. Deci, party-ul nu era un simplu party, ci o zi de nastere. Chiar daca era multa lume, torta a ajuns la toti. Dupa doua paharele de sangrido, simteam cum incep sa ma simt bine . Cineva spune ca se duce seara la reggae. Ooo, reggae, vreau si eu. Cind mergeti? Luati-ma si pe mine. Ok.

Intr-o ora eram la Balti Rambli (elefanti albi), un local in centrul orasului, intr-un beci foarte vechi, cu miros de tamii, compus din citeva camarute, in care erau masute, rafturi cu carti, si o incapere mica in care se dansa si se cinta reggae. Peretii erau din caramida, pe alocuri piatra, decorati cu elefantei albi, sau lucruri a la africa, tare dragute. La inceput era putina lume. Noi venisem vreo 12. Insa in vreo ora, au venit si ceilalti Erasmus students din camin, asa ca s-a primit un fel de Erasmus reggae party. Foarte lejer. Fiecare isi gasise o ocupatie, fie statea la un pahar de bere, eu desigur cu Martini, fie dansau reggae, fie stateau la masuta si vorbeau, rideau, jucau sah sau chiar rasfoiaiu cite o carte. M-am alipit unui un grup de oameni, trebuie sa mentionez ca majoritatea aici sunt polonezi, apoi merg spaniolii, fracezii, germaneii si ceilalti. Un francez incepu sa intrebe daca cunoastem anumiti artisti de-ai lor, fiecare nume noua nu ne spunea nimic. Rusine. Am spus ca ascult Carla Bruni, la care francezul imediat a inceput sa fredoneze ‘quelqu’un m’d dit’, pe care l-am recunoscut.

Am dansat cit m-au tinut picioarele, apoi mi se facuse somn, imi cautasem people cu care sa merg acasa. Imi comandasem un ceai din fructe, taaaaaaaaaare gustos, in vreo ora a venit si taxi-ul, am urcat vreo sase oameni si am ajuns in camin pe la vreo 4 si ceva. Exhausted, m-am culcat.

Azi e o zi la fel de frumoasa. Insa asa cum am examen in citeva zile, ma voi apuca de invat, party next time, after exam.